Social

FOTO. Noi percheziții în dosarul schemei de corupție la eliberarea permiselor de conducere la Hâncești

Marți dimineața, ofițerii și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la administratorii unei școli auto din Cimișlia. Persoanele sunt cercetate în dosarul schemei de corupție la eliberarea permiselor de conducere la Hâncești, transmite MOLDPRES.

Potrivit Centrului Național Anticorupție (CNA), doi administratori ai școlii auto din orașul Cimișlia ar fi susținut că ar avea influență asupra angajaților Secţiei Înmatricularea Transportului şi Calificarea Conducătorilor Auto din Hâncești și i-ar putea determina să favorizeze candidații la susținerea probelor teoretice și practice. Astfel, bănuiții ar fi pretins și primit sume între 350 și 1 000 de euro pentru un permis.

Astfel, în cadrul perchezițiilor efectuate la sediul școlii auto, domiciliul și în automobilul bănuiților au fost ridicate mijloace bănești în euro și dolari, telefoane mobile și înscrisuri de ciornă. În urma descinderilor, o persoană a fost reținută și plasată în izolatorul CNA pentru 72 de ore, iar alta este cercetată în stare de libertate.

Pe 19 septembrie curent, ofițerii CNA au efectuat acțiuni de urmărire penală în dosarul de corupție la eliberarea permiselor de conducere. Astfel, un angajat al Agenției Servicii Publice din oficiul Hâncești și doi intermediari au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a mijloacelor financiare de la candidații pentru obținerea permisului de conducere.

img23007504
img23007504
img23007504

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *