FOTO. O rețea de informații rusești, care a „divulgat date despre armata ucraineană”, a fost „neutralizată” la Harkov
O rețea de informații rusești a fost „neutralizată” și a fost lansată o anchetă, a anunțat Parchetul General al Ucrainei, relatează Sky News.
Trei persoane care, aparent, „au divulgat date despre armata ucraineană” în regiunea nord-estică Harkov au fost acuzate de trădare, a precizat Parchetul.
„Un locuitor din Bezlyudivka și doi locuitori din Harkov au fost contactați de un reprezentant al FSB din Federația Rusă”, a scris pe Telegram.
„El le-a dat tuturor sarcina de a colecta și transmite informații despre pozițiile forțelor armate din regiunea Harkov. Toți trei au fost de acord”.
Suspecții au fost acuzați că au transmis informații despre locațiile militarilor ucraineni și echipamentele acestora.
De asemenea, aceștia ar fi colectat date despre arme și muniții străine.