Moldova

(FOTO) Olimpiada motiv de PR la NIVEL “ÎNALT”

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, prim-vicepreşedintele, Iurie Leancă, vicepreşedinta, Liliana Palihovici, deputaţii: Chiril Lucinschi, Veaceslav Ioniţă şi Simion Grişciuc au participat, mai întâi, la un concurs de canotaj pe echipe, improvizat chiar pe scena din PMAN. Echipa politicienilor a trecut cu succes de acest concurs, plasându-se pe primul loc, dar renunţând, apoi, la întâietate în favoarea echipei artiştilor.

Ulterior, Vlad Filat, a recunoscut că se aştepta ca interpreţii, la rândul lor, să cedeze trofeul persoanelor cu handicap locomotor, care, în scaune cu rotile, au venit la cursa olimpică din PMAN. „Anume ei sunt cei mai buni, ei sunt cei care merită toate trofeele, atenţia şi respectul nostru. Sunt nişte oameni absolut deosebiţi”, a spus liderul PLDM. La sfârşitul cursei, Vlad Filat a ţinut să menţioneze că asemenea evenimente cu implicarea a mii de oameni, uniţi într-o idee, sunt extrem de importante prin sentimentul de comuniune şi coparticipare pe care îl trezesc. „Cred că această cursă are scopul să consolideze societatea. Pe lângă spectacolul pe care îl oferă sportul, avem sănătate şi voie bună”, a mai spus Vlad Filat.

Şi prim-vicepreşedintele PLDM, Iurie Leancă, a avut cuvinte de laudă pentru organizatorii Cursei Olimpice. „Avem nevoie de o societate sănătoasă şi sper că, prin astfel de competiţii, să transmitem acest mesaj tuturor oamenilor”, a spus Iurie Leancă.

via PLDM.MD 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *