Social

FOTO. Percheziții la Soroca. Ce au depistat oamenii legii

La domiciliul unui minor în vârstă de 15 ani din localitatea Zastînca, raionul Soroca, polițiștii au depistat o armă pneumatică de calibrul 4,5 mm, pe care acesta ar fi încercat să o vândă pe o platformă de anunțuri. Iar o armă de vânătoare calibrul 12 și 54 de cartușe de calibru diferit a fost descoperită la un bărbat de 33 de ani din localitatea Cerlina, scrie Deschide.md.

Obiectele au fost ridicate și transmise pentru efectuarea expertizei balistice.

Precum precizează poliția, au fost efectuate percheziții la domiciliile mai multor locuitori ai raionului, care, potrivit informațiilor  operative, dețineau ilegal arme și cartușe.

Referindu-se la faptul că într-unul din cazuri a fost implicat un minor, poliția îndeamnă repetat părinții să monitorizeze activitățile copiilor pentru a preveni eventuale incidente neplăcute.

În conformitate cu prevederile Legii privind regimul armelor şi al muniţiilor toate persoanele fizice şi juridice care deţin în posesie arme au obligaţia să se prezinte la organele de poliţie în a căror rază de competenţă teritorială îşi au domiciliul ori sediul, pentru verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru deţinerea ori portul şi folosirea armelor, pentru eliberarea documentelor corespunzătoare, precizează oamenii legii.

Totodată, se aduce la cunoștință că persoana care predă benevol arma de foc, muniţiile sau mijloacele explozive, pe care le-a păstrat ilegal este eliberată de răspundere penală sau contravenţională. 

Arme deținute ilegal

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *