Actualitate

(FOTO) Peste 5 mii de trandafiri, fără acte de proveniență, depistați la frontieră

În dimineața zilei de 18 iunie, în timpul desfăşurării activităţii de supraveghere în sectorul din responsabilitate, poliţiştii de frontieră au observat pe direcţia localităţilor Grimăncăuți – Grubna, un mijloc de transport care înainta spre hotarul moldo-ucrainean. Acţiunile şi intinerarul microbuzului de model Mercedes-Benz, cu numere de înmatriculare de Briceni, au fost monitorizate o perioadă de timp, iar aproximativ la 800 de metri de linia de frontieră, a fost stopat pentru verificări.

Mijlocul de transport era condus de un cetățean moldovean de 36 de ani, iar ca pasageri se aflau alți doi conaționali, toți fiind locuitori ai sat. Grimăncăui, r-nul Briceni. În cadrul controlului, persoanele nu au putut prezenta documente de identitate, dar și le lipseau actele de însoțire pe mijlocul de transport.

La fel, în timpul verificării fizice a unității de transport, polițiștii de frontieră au depistat în compartimentul marfar 5 250 plante de trandafir în floare, care erau aranjate în plapume. Întreaga cantitate de puieți era transportată fără a deține acte de proveniență. Conform declarațiilor șoferului, trandafirii au fost procurați în apropierea mun. Bălți.

Poliţiştii de frontieră au consemnat toate actele procesuale necesare la acest caz, ulterior au transmis pentru continuarea cercetărilor Biroului Vamal Briceni.

Deoarece trandafirii fac parte din bunurile ușor alterabile, aceștia au fost întorși persoanelor reținute, care vor răspunde penal pentru tentativa trecerii frontierei de stat, dar și transport ilegal de bunuri.



Moldova.org

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *