FOTO. Președinta Maia Sandu, întrevedere cu un grup de oficiali din 9 state-membre ale UE: Au discutat despre parcursul european al R. Moldova
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere cu un grup de femei miniștri și secretari de stat pentru Afaceri Externe din Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Liechtenstein, Lituania, România și Suedia.
Astfel, potrivit unui comunicat al Președinției, oficialii au discutat despre parcursul european al Republicii Moldova și despre progresele realizate în ultimul an.
De asemenea, șefa statului a reiterat că locul țării noastre este în Uniunea Europeană. Totodată, miniștrii au remarcat și rezultatele obținute de Republica Moldova în domeniul reprezentării politice a femeilor, dar și eforturile întreprinse de autoritățile de la Chișinău pentru promovarea egalității și combaterea violenței de gen.
Grupul de miniștri și secretari de stat europeni se află astăzi la Chișinău într-o vizită prilejuită de Ziua Internațională a Femeii, marcată pe 8 martie, pentru a susține parcursul european al Republicii Moldova și a evidenția contribuțiile femeilor în procesele de modernizare și integrare europeană.
Vă amintim că, un grup de femei miniștri și secretari de stat pentru Afaceri Externe din Austria, Bulgaria, Franța, Germania, Liechtenstein, Lituania, România și Suedia efectuează miercuri, 8 martie o vizită la Chișinău.