FOTO. Reacția rectorului AMTAP după ce o bucată de tavan a căzut peste o studentă
O situație șocantă s-a produs la căminul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice (AMTAP). O bucată de tavan ar fi căzut peste o studentă marți dimineața, 2 mai. Incidentul a fost făcut public și pe rețelele de socializare.
Autoarea postării susține că responsabilii de la cămin au fost avertizați anterior despre existența acestei probleme, însă studentele ar fi fost ignorate, potrivit Realitatea.md.
„Fetele au văzut aceste fisuri de ceva timp și au anunțat-o pe șefa căminului, care, la rândul său, a vorbit despre această problemă cu șefii din Academie. Care a fost răspunsul? Că nu sunt fonduri”, a scris Anastasia Voleanski.
De asemenea, în comentarii, studenții au vorbit și despre alte probleme, la fel de grave, precum: ”a căzut podul și în săla de actorie”, ”nu e prima oară”.
Rectorul AMTAP, Victoria Melnic, a declarat că este un caz regretabil.
„Cunosc ce s-a întâmplat. Spre regret, este un incident regretabil, dar s-a întamplat prima dată așa ceva, să cadă tavan în camerele de cămin”, a declarat Melnic.
Ulterior, rectorul a închis apelul și nu a mai răspuns la apeluri.