Social

FOTO. Șeful Secției adminidtrativ-militare Dondușeni – reținut în flagrant de CNA: Ar fi primit 700 de euro pentru neprezentarea unui tânăr la comisia de încorporare

Șeful Secției administrativ-militare Dondușeni a fost reținut în flagrant, marți, 7 martie, de ofițerii Direcției Generale Teritoriale (DGT) „NORD” a Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii anticorupție, fiind bănuit de corupere pasivă, anunță CNA într-un comunicat. Astfel, acesta ar fi pretins și primit 700 de euro de la mama unui tânăr pentru neprezentarea acestuia la comisia de încorporare în serviciul militar.

Suspectul a fost reținut în flagrant în momentul primirii sumei de 700 euro, transmiși sub controlul ofițerilor DGT „Nord” a CNA, și plasat în izolator pentru 72 de ore. În acest caz a fost iniţiată o urmărire penală în temeiul art. 324, corupere pasivă, transmite Ziarul de Gardă.

Potrivit denunțătoarei, șeful secției administrativ-militare Dondușeni ar fi estorcat 700 de euro pentru ca fiul acesteia, care se afla peste hotarele țării, să nu aibă probleme pentru eschivarea de la serviciul militar, în cazul în care bărbatul transmitea actele de neprezentare a tânărului în adresa Procuraturii raionului Dondușeni.

Orice persoană se prezumă a fi nevinovată până la pronunţarea unei decizii definitive şi irevocabile a instanţei de judecată.

Sursa: CNA

Oficiul Nord al Procuraturii Anticorupție conduce urmărirea penală.Publicitate


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *