Externe

FOTO. SUA au trimis cea mai mare navă de război din lume să ajute Israelul: USS Gerald Ford poate susține 90 de avioane și 4500 de marinari

SUA au trimis o forță navală în Marea Mediterană pentru a susține Israelul după atacurile militanților Hamas, inclusiv cea mai mare navă de război din lume, scrie Digi24.ro.

Potrivit secretarului american al Apărării, Lloyd Austin, grupul de luptă pornit duminică în sprijinul Israelului este compus din portavionul USS Gerald Ford, crucișătorul USS Normandy și distrugătoarele USS Thomas Hudner, Ramage, Carney și Roosevelt.

Navele au ajuns marți după-amiază la destinație. Un alt portavion, USS Dwight D. Eisenhower, ar putea pleca spre Marea Mediterană la sfârșitul săptămânii, scrie Yahoo News.

Cea mai mare navă de război din lume

Intrat în marina militară americană în 2017, USS Gerald Ford, portavionul denumit după fostul președinte american Gerald Ford, are peste 335 de metri lungime (trei terenuri de fotbal), peste 70 de metri lățime și o înălțime de 76 de metri. Vasul a costat 18 miliarde de dolari și este cea mai mare navă de război construită vreodată.

Puntea sa de peste 20.000 de metri pătrați poate susține peste 90 de aeronave, inclusiv avioane de vânătoare F-35, dar și elicoptere Seahawk și alte aparate de zbor.

Este proiectată să poate lansa multe avioane în aer într-un timp scurt și poate include aparate de zbor fără pilot în dispozitivul său. USS Gerald Ford este propulsat de două reactoare nucleare de ultimă generație și poate atinge o viteză maximă de 55 de kilometri pe oră.

Portavionul este la prima sa misiune de luptă, având la bord un echipaj de aproape 4.500 de oameni. Restul grupului de intervenție totalizează încă aproximativ 1.500 de marinari.

Deplasarea navei denumită de marina militară americană drept ”cea mai mare și mai periculoasă”, dar și a grupului de suport, în Marea Mediterană, are ca scop descurajarea unor viitoare atacuri asupra Israelului, în special din partea Hezbollah – grupare libaneză aliată cu Hamas și susținută de Iran.

Un oficial american a declarat săptămâna aceasta pentru NBC că navele de război, dar și cele aproximativ 25 de avioane de luptă care urmează să sosească în regiune, reprezintă ”o forță semnificativă pentru a a descuraja orice agresiune iraniană”.

USS Gerald Ford inaugurează o nouă clasă de portavioane americane

Nava USS Gerald Ford este primul portavion ”nou proiectat” în ultimii 40 de ani, a anunțat Marina SUA. Construcția portavionului a început în noiembrie 2009 și nava a fost lansată la apă în 2017 de fostul președinte Donald Trump.

Totodată, USS Gerald Ford este primul dintr-o nouă clasă de portavioane, Clasa Ford. Marina SUA a început deja să contruiască încă două portavioane din clasa Ford, USS Kennedy și USS Enterprise.

Portavionul Gerald Ford folosește o tehnologie nouă și are ”de aproape trei ori mai multă putere electrică” decât portavioanele din clasa Nimitz, dar are disponibil și noul sistem electromagnetic de lansare al aeronavelor – EMALS.

Sistemul EMALS folosește puterea electrică pentru a lansa aeronavele de pe portavion, renunțând la vechiul sistem de catapultă cu aburi. Sistemul va scurta în același timp și perioada de timp dintre lansări.

USS Gerald Ford mai este dotat cu radar în bandă dublă, un sistem avansat față de modelele existente.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *