FOTO. Tragedie la Stăuceni. Doi copii pe biciclete, loviți de un șofer de 48 de ani: Unul dintre ei se află în comă
Doi copii pe biciclete, ambii în vârstă de 12 ani, au fost tamponați de către un automobil în localitatea Stăuceni.
Potrivit Poliției, accidentul a avut loc marți, 21 februarie, la ora 16:45, transmite Știri.md.
Imediat, la fața locului s-au deplasat Poliția și un echipaj de urgență medicală. Copiii, care se deplasau cu bicicletele pe carosabil, ambii echipați corespunzător, au fost loviți de către un șofer de 48 de ani, care se afla la volanul unui automobil de marca ”Opel”.
Ulterior, copiii au fost transportați de urgență la spital, iar unul dintre ei se afla în comă.
Pe acest caz a fost inițiat un proces penal pentru a fi stabilite circumstanțele în care s-a produs accidentul.
De asemenea, individul a fost reținut pentru 72 de ore.
Menționăm că ambii băieți sunt premianți în ciclism. Unul este campionul, iar celălalt vicecampionul la ciclism (MTB).
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!