Social

FOTO. Un grup infracțional – cercetați penal pentru confecționarea actelor false și organizarea migrației ilegale

Ofițerii Centrului pentru Combaterea Traficului de Persoane al INI, în comun cu procurorii Procuraturii Generale (PG), au documentat activitatea unui grup infracțional organizat specializat în trafic de persoane, confecționarea actelor false și organizarea migrației ilegale.

Suspecții, 14 la număr cu vârstele cuprinse între 28 și 56 de ani, din   diferite regiuni ale țării, sunt bănuiți că ar fi  perfectat  cărți  de identitate false, precum și alte acte de identitate pretinse a fi eliberate de autoritățile competente ale României pe numele cetățenilor Republicii Moldova, dar și a altor persoane, care nu sunt cetățeni și nici rezidenți ai statelor Uniunii Europene, pentru a permite migranților aflarea pe teritoriul țării de destinație.

De asemenea, s-a stabilit că, cărțile de identitate românești false confecționate pe teritoriul Republicii Moldova erau vândute contra sumei de 100-250 de euro, în unele cazuri și cu 1800 de euro, pretinse a fi eliberate de autoritățile române. Ulterior acestea erau transmise pe teritoriul Franței, actele de identitate false fiind vândute persoanelor pe numele cărora erau perfectate.

În acest caz au fost inițiate cauze penale pentru confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimantelor, ştampilelor sau sigiliilor false și organizarea migraţiei ilegale.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *