Social

FOTO/VIDEO. Accident matinal la Sîngerei. Un tânăr de 19 ani s-a izbit violent într-un stâlp de electricitate. O persoană a avut nevoie de îngrijiri medicale

O mașină condusă de un tânăr în vârstă de 19 ani a intrat într-un stâlp de electricitate din satul Copăceni, raionul Sîngerei. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale, relatează ProTV.

Potrivit oamenilor legii, accidentul s-a produs sâmbătă, 30 septembrie, în jurul orei 06:30. Șoferul, conducând un automobil de model BMW, din motive necunoscute a pierdut controlul volanului, derapând pe banda de contrasens și ulterior, ciocnindu-se într-un obstacol.

Menționăm că în automobil se mai afla un bărbat în calitate de pasager pe bancheta din spate, care în urma accidentului a avut nevoie de îngrijiri medicale, potrivit sursei citate.

Șoferul nu se afla în stare de ebrietate la volan.

Alte circumstanțe ale producerii accidentului rutier se stabilesc.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *