FOTO/VIDEO. Momentul în care autocarul cu zeci de oameni cade de pe podul din Veneția, surprins de camerele din trafic
Momentul în care autocarul în care se aflau zeci de turiști a căzut de pe un pod din Veneția a fost surprins de camerele de supraveghere din trafic.
Accidentul s-a produs marți seara, în nordul Italiei. Autocarul era plin de turiști, printre care ucraineni, germani și francezi. Înălțimea podului era de 15 metri, transmite Digi24.ro.
A fost activat planul roșu de urgență și peste o sută de pompieri au intervenit la locul accidentului. MAE a anunțat că, din primele informații, nu sunt cetățeni români printre victime.
Una dintre principalele ipoteze pe care le au anchetatorii este că șoferului i s-a făcut rău și acela a fost momentul în care a pierdut controlul volanului.
Până în prezent bilanțul este de 21 de morți, printre care și doi copii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!