Chișinău

(FOTO) Vom plăti mai mult pentru apă caldă şi rece

Decizia a fost luată după ce astăzi, la şedinţa primăriei, directorul S.A. „Apă-Canal Chişinău”, Constantin Becciev, a declarat că întreprinderea are pierderi de 350 milioane de lei pentru diferenţa de volum între datele contoarelor din blocuri locative şi cele ale întreprinderii. Becciev a explicat că problema principală constă în contoarele instalate în apartemente. "Există patru tipuri de contoare: A, B, C şi D. În 95 la sută din apartamente au fost instalate contoare repartitoare A şi B, care nu indică exact volumul consumat", a spus directorul al S.A. "Apă-Canal".


Constantin Becciev

Primarul general Dorin Chirtoacă a declarat că există câteva soluţii în această problemă. Prima ar fi instalarea contoarelor de tip C şi D cu precizie mai înaltă în apartamente, iar a doua soluţie propusă este achitarea diferenţei de consum de către cei care au contoare de tip A şi B. Astfel, pentru luna noiembrie, se va adăuga în mediu câte un metru cub la fiecare contor de apă caldă şi rece, ceea ce înseamnă că tariful pentru apă caldă va creşte cu aproximativ 40 de lei, iar pentru apă rece cu circa 10 lei

Maia Laguta şi pensionarii protestează

Imediat după anunţul primarului că facturile pentru apă caldă şi rece vor creşte, în faţa Primăriei a venit un grup de pensionari în frunte cu preşedinta Asociaţiei Obşteşti "Salvgardare",Maia Laguta, ca să-şi exprime nemulţumirea faţă de această majorare de preţuri. " În tarif sunt incluse deja pierderile S. A. "Apă-Canal". Primăria doreşte ca noi să achităm dublu pierderi virtuale", a spus Maia Laguta. Pensionarii veniţi la protest au spus că pensia lor este prea mică, iar după majorarea preţului la gaz natural şi agent termic, nu vor suporta să plătească mai mult şi pentru apă. "Dacă primarul nu va anula decizia lui, vom acţiona Primăria în judecată şi vom îndemna consumatorii să nu achite facturile pentru apă caldă şi rece", a declarat liderul Asociaţiei Obşteşti "Salvgardare". 


Pensionarii sunt revoltaţi de majorarea tarifelor


Maia Laguta


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *