Internațional

FOTO. Zeci de sicrie au ajuns într-un pârâu, după ce o parte dintr-un cimitir din Italia s-a prăbușit

Imagini de coșmar în localitatea italiană Sant’Angelo del Goti. O parte din cimitir s-a prăbușit din cauza ploilor abundente. Zeci de sicrie au ajuns într-un pârâu, potrivit publicației Tgcom24, transmite Observatornews.

Aproximativ 20 de sicrie și 80 de urne au ajuns într-un pârâu, după ce o parte a cimitirului s-a prăbușit din cauza precipitațiilor abundente. Potrivit primarului Salvatore Riccio, „acea parte a cimitirului care s-a prăbușit era în apropierea unui pârâu secat care, odată cu ploile abundente din ultimele ore, s-a umplut cu apă și a provocat o alunecare de teren”. 

Incidentul s-a petrecut joi, pe 19 ianuarie. „Până la sfârșitul serii voi intenta un proces împotriva administratorilor municipalității pentru prăbușire și dezastru intenționat”, a declarat Alessandro della Ratta, avocatul angajat de familiile afectate, potrivit sursei citate.

Familiile au făcut apel la autorități pentru recuperarea trupurilor celor dragi din albia pârâului. În Italia, au fost emise mai multe avertizări de cod roşu de vreme rea. Meteorologii au anunţat ninsori puternice, furtuni, dar şi vânt puternic până pe cel puţin 23 ianuarie

Una ventina di bare e 80 urne sono finite in un torrente in seguito al cedimento di un’ala del cimitero. È accaduto a S. Agata dei Goti, in provincia di Benevento, 19 gennaio 2023. ANSA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *