Actualitate

Fotografia anului. Ludovic Orban şi mai mulţi miniştri beau şi fumează în biroul premierului. Ce reguli încalcă demnitarii

În fotografie apar premierul Ludovic Orban, vicepremierul Raluca Turcan, singura care are o mască, dar ţinută sub bărbie, ministrul Economiei Virgil Popescu, ministrul Transporturilor Lucian Bode şi ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

Premierul Ludovic Orban fumează, ministrul de Externe Bogdan Aurescu are mănuşi şi ţine între degete un trabuc, iar ministrul Economiei are un pahar cu o băutură spirtoasă. De asemenea, pe masă se vede o sticlă de şampanie, sticle cu bere, mai multe pahare cu alcool şi câteva farfurii cu mâncare, imaginea fiind surprinsă, cel mai probabil, în urmă cu câteva zile, pe 25 mai, de ziua premierului.

Demnitarii încalcă mai multe reguli: fumează în spaţiu închis, consumă alcool în instituţii publice, nu respectă distanţarea socială şi nici nu poartă mască.

Eugen Teodorovici susţine că scena a fost surprinsă în biroul prim-ministrului României şi îi cere lui Ludovic Orban să-şi dea demisia. „Capitalul românesc aşteaptă măsuri pentru salvare şi relansare economică, Orban şi gasca lui de hoţi şi trădători de ţară fumează, consumă băuturi alcoolice şi îşi ghiftuiesc burdihanele, culmea… în birourile instituţiilor publice pe care le conduc‼️”, scrie fostul vicepreşedinte PSD pe Facebook.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *