FoxMart continuă să se dezvolte în Moldova
Această decizie se referă, în primul rând, la piaţa din Republica Moldova, unde deja în luna mai a acestui an va fi deschis cel de-al 3-lea «Gigant al tehnicii» din Chişinău. Noul hipermarket va fi amplasat pe bd. Moscovei, 5.
În legătură cu extinderea reţelei de hipermarkete, compania va închide supermarketele existente «Foxtrot» din Republica Moldova. Reţeaua este reprezentată de trei supermarkete în Chişinău (str. Ştefan cel Mare, 5; bd. Moscovei, 5; bd. Cantemir, 6), care vor fi închise la finele lunii aprilie.
– Decizia de a dezvolta în special hipermarketele de format este dictată, în primul rând, de preferinţele de consum ale locuitorilor din Moldova. În Ucraina, formatul supermarketelor de produse electrocasnice şi electronice este destul de solicitat. Oraşele mari din Ucraina, în special sectoarele îndepărtate de centrul oraşului, duc lipsă de magazine de acest gen amplasate relativ aproape unul faţă de altul. Astfel, preţuindu-şi timpul liber pe care îl au la dispoziţie, consumatorii ucraineni vizitează cu mare plăcere acest gen de supermarkete, care oferă un sortiment optimal, preţuri accesibile şi deservire la nivel. Pe când în Republica Moldova, oraşele sunt destul de compacte şi ocupă un teritoriu mai mic. Unde nu ai întoarce ochii – ai totul la dispoziţie. Anume din acest motiv, consumatorul din Moldova alege hipermarketele cu un sortiment enorm şi o suprafaţă comercială foarte mare. Primii paşi de dezvoltare a companiei pe o piaţă externă ne-au oferit o experienţă de nepreţuit. Cumpărătorii ne-au indicat direcţia în care trebuie să ne continuăm activitatea. Analiza eficienţei reţelelor a arătat, că în Moldova merită să fie pus accentul anume pe dezvoltarea reţelei de hipermarkete. Astfel, compania va fi reprezentată pe piaţa Moldovei doar de către hipermarketele de format «FoxMart», care sunt pe placul consumatorilor, – explică directorul executiv interimar al companiei «Foxtrot. Tehnică pentru casă» Iurii Ponomarenco.
De menţionat faptul, că după intrarea reţelei pe piaţa din Republica Moldova, brandul «Foxtrot» a devenit recunoscut şi destul de popular printre consumatori. «Programul de confort», care este programul de loialitate al reţelei, numără 20 740 de participanţi (în Ucraina, numărul participanţilor este de 2 600 000). Toate aceste persoane deţin Carduri acumulative de confort, prin care beneficiază de reduceri.
– Noi suntem recunoscători tuturor consumatorilor care au ales supermarketele reţelei «Foxtrot» şi s-au alăturat Programului de confort. Privilegiile, de care beneficiază cumpărătorii loiali ai «Foxtrot», vor deveni şi mai avantajoase, deoarece ele vor putea fi utilizate în toate magazinele «FoxMart» din Moldova, – spune conducătorul serviciului de programe de loialitate al companiei «Foxtrot. Tehnică pentru casă» Kirill Popov-Cercasov.
Astfel, va fi posibilă utilizarea Cardurilor de confort în hipermarkete, fapt care va permite o economisire semnificativă la procurarea produselor electrocasnice şi electronice. În reţeaua «FoxMart» este în permanenţă activ şi «Programul preţurilor mici», care garantează cele mai mici preţuri la produsele electrocasnice şi electronice pe piaţa cu amănuntul. Cumpărăturile în «FoxMart» vor fi la sigur mai plăcute cu ajutorul Cardului de confort.
În prezent, în Chişinău îşi desfăşoară activitatea în mod eficient două magazine ale reţelei «Foxmart» (bd. Moscovei, 19; str. Calea Ieşilor, 10). După deschiderea celui de-al 3-lea magazin, suprafaţa comercială totală a reţelei de hipermarkete din Moldova va fi de 6 mii m.p. Pe rafturile hipermarketelor «FoxMart» este prezent sortimentul a 25 de ţări din întreaga lume. Numărul furnizorilor de produse electrocasnice este mai mare de 160, parteneri care reprezintă 852 de mărci comerciale.
Fiecare hipermarket este echipat cu un game-zone (zonă pentru jocuri) – loc special amenajat în interiorul sălii comerciale, echipat cu televizoare cu plasmă de ultimă generaţie cu tehnologia Full HD şi console de jocuri Playstation 3, XBox 360 şi Nintendo Wii, care permite cumpărătorilor să se asigure de sine stătător de calitatea imaginii şi a sunetului, precum şi să testeze cele mai noi jocuri video. Pentru testarea sunetului, acusticii şi a posibilităţilor sistemelor home cinema, departamentele de produse audio şi video sunt echipate cu mici «insule» Hi-Fi.
Compania «Foxtrot. Tehnică pentru casă» a intrat pe piaţa Moldovei în anul 2007, prin deschiderea a 2 hipermarkete «FoxMart» în Chişinău. Un an mai târziu, compania a procurat obiectele reţelei naţionale moldoveneşti «Elefant»; în iulie 2008, după rebranding, magazinele şi-au deschis uşile sub brandul «Foxtrot» – atât în Chişinău, cât şi în Bălţi. În prezent, compania este reprezentată pe piaţa Moldovei de 3 supermarkete «Foxtrot» şi două hipermarkete «Foxmart». Toate magazinele se află în oraşul Chişinău. De asemenea, într-unul din hipermarkete există departamentul de stoc «Tehnoshara», care oferă tehnică complet funcţională cu deteriorări minore sau după reparaţie.
Informaţii despre companie:
Compania «Foxtrot. Tehnică pentru casă» a fost fondată în anul 1994 şi în prezent este liderul incontestabil al pieţei din Ucraina de vânzare cu amănuntul a produselor electrocasnice, electronice, audio şi video în segmentul de reţea. La data de 8 aprilie 2010, compania cuprinde 270 de puncte comerciale, dintre care reţeaua «Foxtrot. Tehnică pentru casă» – 202 supermarkete, reţeaua «Foxmart» – 35 hipermarkete, centre de stoc «Tehnoshara» – 30, saloane «Foxtrot. Tehnică digitală» – 3. Compania este reprezentată în 102 centre raionale şi regionale ale Ucrainei, suprafaţa comercială totală a obiectelor constituie mai mult de 200 000 m.p. În anul 2007 compania a ieşit pe arena internaţională şi este reprezentată în Moldova. Cota de piaţă a consumului final de produse electrocasnice şi electronice este mai mare de 20%.