Francezii doresc să cultive cânepă în Moldova
Ar fi o afacere rentabilă pentru investitorii străini, ţinând cont de faptul că braţele de muncă de la noi sunt ieftine şi multe terenuri stau în paragină. Nu intraţi în panică. E o afacere legală cu un soi de cânepă inofensiv, care nu constituie materie primă pentru droguri, ci este folosită pentru obţinerea unui termoizolator natural, utilizat la construcţia caselor.
Constantin Ioniţă, vicepreşedinte al raionului Străşeni, ne-a spus că a aflat despre această cultură iarna trecută, în timp ce se afla într-o vizită în Franţa. Grupul din care făcea parte a mers într-o vizită la un fermier francez care şi-a făcut legal averi crescând cânepă. Acest soi de cânepă a fost obţinut în SUA şi e cultivat în Franţa şi Germania. Planta este prelucrată şi presată, obţinându-se în final nişte figuri asemănătoare cărămizilor. Specialiştii spun că, fiind folosită în construcţii, materia obţinută este un termoizolator foarte bun, superior spumei din material plastic. Iar din seminţe se fabrică ulei pentru industria chimică. Astăzi, oamenii din mai multe ţări caută pe piaţă termoizolant natural, inofensiv. Dar nu oricine îşi poate permite să cumpere un produs care e destul de scump. Francezii consideră că, dacă această plantă va fi cultivată în Moldova, materialul folosit la construcţii va fi mult mai ieftin.
Acum antreprenorii francezi sunt în căutarea partenerilor din Republica Moldova dispuşi să cultive cânepă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!