Franța: 40 de răniți într-un conflict între refugiați afgani și sudanezi în tabăra de la Calais
Incidentele au început joi, în jurul orei locale 16.00 (14.00 GMT), în curtea unui centru de primire provizoriu, în timpul distribuirii de alimente, și au continuat în așa-numita ‘junglă’, tabăra improvizată de la Calais.
Bilanțul se ridică la 40 de răniți, dintre care 13 au fost evacuați la spitalul din Calais, a precizat prefectul Fabienne Buccio. Printre răniți se află doi polițiști și cinci lucrători umanitari.
În total, 260 de polițiști și jandarmi au fost mobilizați pentru restabilirea calmului, alături de pompieri, medici și infirmiere.
O anchetă a fost deschisă pentru violențe voluntare cu arme de către parchetul din Boulogne-sur-Mer și încredințată comisariatului din Calais.
Circa 4.000 de migranți, conform autorităților, în jur de 5.000, potrivit autorităților, se află în prezent în ‘jungla’ de la Calais și în împrejurimi, de unde speră că vor putea traversa în Marea Britanie.
agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!