CSI / Rusia

Franța cere Rusiei să înceteze atacurile aeriene din Siria

„Am vorbit despre faptul că guvernul Siriei şi Rusia sunt obligate să oprească operaţiunile militare împotriva civililor şi, în special împotriva Madai şi a altor oraşe, care sunt în afară controlului regimului (Assad) şi sunt asediate de forţele guvernamentale,” a declarat ministrul de externe francez, după o întâlnire cu reprezentantul opoziţiei siriene, Riyad Hijab.

El a adăugat că situaţia umanitară din Madai (unde locuitorii mor de foame) şi din alte oraşe aflate în afară controlului lui Bashar al Assad, subliniază încă o dată faptul că regimul lui Assad nu are niciun viitor în Siria.

Pe 25 ianuarie, sub medierea Organizaţiei Naţiunilor Unite, vor avea loc discuţii între reprezentanţii opoziţiei siriene şi autorităţile actuale ale ţării pentru soluţionarea paşnică a conflictului.

În cadrul acestor negocieri o prioritate trebuie să fie oprirea atacurilor aeriene, a subliniat Fabius.

Între timp, potrivit Reuters, în oraşul Madai, aflat sub blocada forţelor guvernamentale şi unde bântuie foamea, a ajuns un convoi umanitar al Crucii Roşii, care a adus materiale medicale şi alimente.

Ridicarea blocadei oraşului Madai a fost cererea principala a opoziţiei siriene pentru a începe discuţiile cu autorităţile pentru soluţionarea paşnică a conflictului civil sirian. 

sursa> paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *