Franța închide până la 500 de școli pe fondul protestelor studențești: Zeci de clădiri au fost vandalizate

Până la 500 de licee din Franța vor fi închise total sau parțial luni, după mai multe zile de proteste studențești marcate de confruntări violente cu forțele de ordine. Ministrul francez al Educației, Édouard Geffray, a anunțat că în aproximativ 400 până la 500 de unități de învățământ cursurile vor fi suspendate, deoarece condițiile de securitate nu sunt îndeplinite.
Decizia vine după ce protestele, izbucnite săptămâna trecută la Paris, s-au extins în orașe precum Montpellier, Nantes și Marsilia. Mii de elevi și studenți au ieșit în stradă, nemulțumiți de lipsa profesorilor, sălile de clasă supraaglomerate și starea precară a unor clădiri școlare, notează BBC.
Zeci de școli, arse sau jefuite
Édouard Geffray a declarat că 24 de școli au fost „arse sau jefuite” de la începutul protestelor. Ministrul a avertizat că numărul unităților de învățământ afectate luni ar putea fi similar celui înregistrat vineri.
Ministrul francez al Justiției, Gérald Darmanin, a precizat vineri că 735 dintre cele aproximativ 3.700 de școli din Franța au fost afectate „într-un fel sau altul” de protestele violente.
În același timp, autoritățile încearcă să permită reluarea cursurilor, însă într-un ritm gradual. „Revenirea parțială și progresivă la cursuri” este obiectivul anunțat de ministrul Educației.
Guvernul acuză infiltrarea protestelor
Édouard Geffray susține că protestele au fost deturnate de grupări radicale. „Există activiști, în special de extremă stânga, care s-au infiltrat în mișcarea studențească a liceelor, au deturnat-o de la elevi și s-au angajat în acte de violență extremă”, a afirmat ministrul, potrivit sursei citatei.
El a avertizat că situația reprezintă un pericol atât pentru elevi, cât și pentru angajații din sistemul de educație. Potrivit acestuia, 78 de membri ai personalului din învățământ au fost răniți, situație descrisă drept „ceva ce nu am mai văzut până acum”.
Protestele au dus și la un număr masiv de arestări. Numai vineri au fost reținute 1.747 de persoane, potrivit ministrului francez de Interne, Laurent Nuñez. În total, peste 5.000 de persoane au fost arestate de la începutul mișcării, potrivit AFP, aproximativ 85% dintre acestea fiind minori.
Protestele ar putea continua
Organizatorii manifestațiilor au cerut continuarea protestelor și marți, acuzând guvernul că nu a adoptat suficiente „măsuri concrete” pentru rezolvarea problemelor din sistemul de educație.
Premierul francez Sébastien Lecornu a anunțat duminică noi măsuri pentru a răspunde dificultăților cu care se confruntă elevii și profesorii.
Planul guvernului include asigurarea continuității cursurilor, îmbunătățirea infrastructurii școlare, o mai bună organizare a programului de școală și creșterea transparenței platformei de admitere la universități.
Executivul vrea, de asemenea, să accelereze revizuirea legislației privind principiul „vandalismul plătește”, astfel încât persoanele responsabile pentru distrugeri să suporte costurile pagubelor provocate.