Franţa marchează Ziua Naţională
Ţara are o suprafaţă de 643 801 kilometri pătraţi şi o populaţie 66,7 milioane de locuitori. Capitala sa este oraşul Paris. Alte oraşe sînt: Marseille, Lyon, Toulouse, Nice, Nantes, Bordeaux, Lille, Toulon, Grenoble, Cannes ş.a. Produsul intern brut constituie peste 2, 6 trilioane dolari SUA. Deviza naţională este „Libertate, egalitate, fraternitate”, iar drapelul Franţei este format din trei benzi verticale colorate, respectiv, în albastru, alb, roşu. Imnul naţional este La Marseillaise.
Franţa este o ţară veche, formată în Evul Mediu feudal, şi îşi trage numele de la poporul franc. Începînd cu anii 1950, s-a angrenat în construcţia Uniunii Europene. Ea este o putere nucleară, unul dintre cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite şi membru NATO. De asemenea, Franţa este membră a G7, G20, a zonei euro, a spaţiului Schengen şi găzduieşte sediile Consiliului Europei, al Parlamentului European şi al UNESCO. Franţa joacă un rol important în istoria mondială prin intermediul influenţei exercitate de cultura sa, de limba şi de valorile democratice, seculare şi republicane pe care le-a promovat în ultimele două secole.
Este a doua putere economică europeană şi a cincea putere economică mondială. Economia sa de tip capitalist o face să fie unul dintre liderii mondiali în sectoarele agroalimentar, aeronautic, al automobilelor, al produselor de lux, al turismului şi în cel al energiei nucleare.
Franța deține un patrimoniu arhitectural bogat, mărturie a unei lungi istorii și a întîlnirii mai multor curente diferite. Dintre cele 753 de bogății culturale clasificate în patrimoniul mondial de către UNESCO la 27 ianuarie 2012, 34 sînt din Franța, ea fiind a treia țară din lume după numărul de situri culturale de pe această listă.
Exportă automobile, aparataj electronic, textile, confecţii, minereuri de fier, aluminiu, bauxită, grîu, zahăr, vinuri şi produse alimentare. Importă materii prime industriale şi combustibili. Comerţ exterior cu Germania, Marea Britanie, SUA, Belgia, Spania, Italia, Elveţia, Japonia şi alte ţări.
Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Franceză au fost stabilite la 11 martie 1992.
În perioada ianuarie-aprilie 2016, R. Moldova a exportat în Franţa mărfuri în valoare de 15 milioane 749 mii de dolari SUA. În aceeaşi perioadă, a importat din Franţa mărfuri în valoare de 92 milioane 631 mii dolari SUA.
Principalele întreprinderi cu capital francez care activează în RM sînt: ”Orange” (sectorul telecomunicaţii), ”Fabrica de Ciment (Lafarge)” (materiale de construcţii); ”Kazayak Vin” (industria alimentară/vinicolă); ”Fabbri-Inox” (utilaj industrial); „Lactis” (industria alimentară); Société Génerale” (sectorul bancar).
MOLDPRES