Franța: Mii de persoane au ieșit în stradă pentru a cere ridicarea stării de urgență
Manifestanții, răspunzând la apelul mai multor ONG-uri precum Liga drepturilor omului și al unor sindicate, au cerut ridicarea imediată a stării de urgență instituită după atentatele din noiembrie 2015 care s-au soldat cu 130 de morți la Paris și renunțarea la proiectul de privare de cetățenie a persoanelor condamnate pentru activități teroriste.
Aceste măsuri "ne afectează libertățile în numele unei securități ipotetice", se precizează într-un comunicat. Ele au stat și la baza demisiei de miercuri a ministrului justiției, Christiane Taubira, care a anunțat că este într-un "dezacord politic major" cu președintele Francois Hollande și premierul Manuel Valls.
La Paris, mii de persoane au defilat între Piața Republicii și cea a palatului regal. "Stare de urgență? Până când? La sfârșitul DAESH? În zece ani? Niciodată? Trebuie să-i punem capăt, mai ales că arsenalul nostru legislativ este deja arhisuficient", a declarat unul dintre manifestanți.
O altă manifestantă a declarat că proiectul privind privarea de cetățenie în cazul condamnaților pentru acte teroriste, este "o măsură rasistă care vrea să spună că unii sunt mai francezi decât alții".
Măsura este inclusă într-un proiect de revizuire constituțională, care prevede și înscrierea în Constituție a stării de urgență, pentru a o reglementa pe aceasta pe plan juridic, potrivit executivului.
sursa: agerpres.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!