În materialul „Apropo de religia în şcoală şi… pustietatea din noi”, semnat de Ulea Calistru şi publicat în TIMPUL din 14 mai 2010, se continuă dogmatizarea unui neadevăr, şi anume, că „cea mai mare înţelepciune a omului este frica de Dumnezeu”. Or, eu cred că Dumnezeu a creat lumea nu de aceea ca omul să-i poarte de frică, de altfel nu s-ar vorbi atâta despre dragostea lui Dumnezeu faţă de om ca o creaţie a Lui. Este cel puţin dubios că cei care promovează introducerea „BO” în şcoli mizează pe frică, nu pe dragoste. Eu cred că Dumnezeu nu ne vrea fricoşi, ci ne vrea iubitori faţă de El, cunoscători de lucruri şi materii care să ne ajute să ne dezvoltăm, nu să rămânem nişte fiinţe demne de jale.
Un alt aspect al problemei este specularea statisticilor care ar atesta că populaţia RM este preponderent ortodoxă. În acest caz ar urma să ne întrebăm: de ce „preponderenţa” nu a contribuit la o dezvoltare mai avansată a societăţii, la curmarea flagelurilor sociale, la educaţia creştină a cetăţenilor? În opinia mea, răspunsul e simplu: pentru că Mitropolia Chişinăului şi Întregii Moldove (MCÎM) se află sub dominaţia Patriarhiei Ruse, care exercită presiuni asupra primei de a servi interese care nu corespund intereselor naţionale ale RM. Cred că acesta este un răspuns şi la eventuala întrebare – de ce iniţiativa vine anume din partea MCÎM şi nu din partea Mitropoliei Basarabiei?
Faptul că „s-a făcut mult, în cei 20 de ani, pentru restabilirea lăcaşelor sfinte”, după cum spune autoarea, nu este un argument care ar susţine necesitatea implementării cursului obligatoriu „BO” în şcoli. Acesta doar demonstrează că populaţia RM crede în Dumnezeu. Şi e foarte bine! Dar faptul că lumea crede în Dumnezeu nu înseamnă că una din biserici trebuie să pretindă, în manieră radicală, să le domine pe altele.
Autoarea limitează deosebirea dintre cele două mitropolii din RM la diferenţa de stil, care „nu poate constitui un impediment pentru studierea religiei”. În replică, i-aş aminti că diferenţa dintre Mitropolia Moldovei şi Mitropolia Basarabiei nu este numai de stil, ci constă şi în valorile pe care le promovează, în gradul de devotament faţă de viitorul şi destinul populaţiei RM.
O soluţie pentru şcoala din RM ar fi introducerea treptată a unui modul – Religiile Lumii – în cursul de educaţie civică, adaptat pentru nivelul educaţional respectiv, care ar fi profesat de oameni cu calificări pedagogice şi nivel educaţional larg. Este esenţial să înţelegem că dezvoltarea economică în practica ţărilor avansate a fost posibilă acolo unde şcoala a fost separată de biserică.
Sărăcia din RM nu este o cauză a ne-credinţei noastre, ci o cauză a faptului că, în plan comparativ ţările vecine şi statele mai avansate, suntem în dezavantaj prin deficitul de abilităţi şi facultăţi cognitive relevante pentru mediul competitiv modern. Acest deficit de abilităţi se trage de la materiile nerelevante, chiar opresive, cu care ne-au fost „ticsite” programele şcolare din RM, care „ne-au ajutat” să înţelegem multe lucruri tocmai invers, în loc de dragoste – frică. „BO” cu siguranţă nu vor contribui la suplinirea acestor deficienţe, ci doar la „dăinuirea fricii” şi a decepţiei.
Prin iniţiativa de a introduce predarea obligatorie a religiei în şcoală, MCÎM acreditează o percepţie eronată în gândirea socială că în educaţie, ca domeniu şi ca ştiinţă, se poate implica oricine. Anume aici – în apărarea pedagogiei ca ştiinţă – trebuie să intervină statul cu toate pârghiile de influenţă pentru a apăra ştiinţa educaţională de infiltrarea eventuală a „amatorilor” şi a apăra copiii de influenţe nedorite şi improprii valorilor lumii moderne.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
