Fricile undei studente față de programul Work and Travel: „Am auzit tot felul de istorii cu violuri, omucideri”
Programul Work and Travel i-a stârnit temeri unei studente din România. După ce a fost acceptată să se bucure de această oportunitate, tânăra a început să aibă dubii cu privire la siguranța ei și dacă va putea, într-adevăr, să trăiască visul american, așa cum promite ”Work and Travel”.
Fricile undei studente față de programul Work and Travel
Studenta urmează să plece în vară, în SUA, cu programul menționat, iar la urechile sale au ajuns și informații legate de crime, răpiri, violuri sau jefuiri. Pentru a-i fi confirmate, a adresat o întrebare referitoare la acest subiect, pe un grup de facebook, destinat românilor care au avut parte de experiența Work and Travel.
”Sunt fată, am 20 de ani și urmează să vin în America peste vară cu programul Work and Travel. Nu știu dacă sunt imatură să gândesc chestiile astea, dar mi-e cumva frică acum că stau să mă gândesc.
Am auzit de-a lungul timpului tot felul de povești cu violuri, omucideri, americanii de regulă au o armă în casă. Mi se pare că vin acolo și sunt expusă la tot felul de pericole fără să mă pot apăra în vreun fel dacă va fi cazul”, a scris tânăra pe un grup de Facebook despre comunitatea de români din SUA.
Ce sfaturi a primit studenta
Răspunsurile la postarea tinerei au apărut de îndată. În jur de peste 200 de reacții a generat întrebarea ei, iar cei mai mulți oameni au încurajat-o să profite de șansa care i s-a dat, căci lucrurile nu sunt numai conform zvonurilor și că totul depinde de anturajul în care se va implica.
”Stai linistita, sunt convinsa ca vei fi ok. SUA este mare, presupun ca nu vei locui in periferia Chicago sau in Bronx si deci nimeni nu te va impusca. Legat de violuri, cred ca se aplica regulile de prudenta de peste tot: nu te increde in necunoscuti si nu merge cu ei in locuri izolate chiar daca sunt prietenosi; atentie la abuzul de alcool si la posibilitatea de a fi drogata fara voie etc. Sunt convinsa ca va fi ok si vei avea o vara frumoasa”, i-a răspuns o româncă, studentei.
De asemenea, studenta a fost sfătuită și să plece mereu însoțită de un apropiat, amic, atunci când se deplasează undeva, dar și să spună de fiecare dată altcuiva unde se îndreaptă. Pe lângă asta, i s-a recomandat și să fie prudentă asupra locurilor pe care le vizitează, de evitat fiind cele periculoase.
O membră a grupului a precizat că de cinci ori a obținut bursa și a încurajat-o pe studentă, dar și pe ceilalți care vor să aplice, să nu pună preț pe zvonuri, fiindcă vor avea o șansă unică, își vor ieși din zona de confort și îi vor descoperi altfel pe americani.
Unii români au descurajat-o pe studentă
De cealaltă parte, unii români stabiliți deja în SUA au descurajat-o pe autoarea postării. Au relatat că au întâlnit cazuri de tineri care voiau cât mai rapid să ajungă acasă, fiindcă Work and Travel nu le-a oferit ceea ce se așteptau.
Work and Travel este un program internațional pentru studenți și promite o experiență unică de a trăi visul american sau de a merge în alte țări din Europa. Nu se bazează pe șansa de a studia peste hotare, ci oferă locuri de muncă pe durata sezonului de vară.
Sursa Fanatik
Da fii linistita in fiecare zi se impusca 2-3 peste tot in US, de la plaja la shoppings si scoli, mai nou se injunghie cu cutitele dar ai dreptul sa-ti cumperi arma. Cit despre violuri stai in camin desi daca zimbesti o primesti, multi retarzi in US