Externe

Frontex: Deocamdată numărul intrărilor ilegale în UE depășește cifra de 1,2 milioane

Numărul total al imigranților ilegali este totuși mai redus decât cel al intrărilor ilegale întrucât multe persoane — în special cei care ajung întâi în UE intrând în Grecia, după care trec în Macedonia și Serbia și reintră în UE prin intrarea în Ungaria — sunt numărate de două ori.

Potrivit unei declarații Frontex, în luna octombrie peste 150.000 de persoane au trecut din Turcia în Grecia, ceea ce face ca numărul total al celor ajunși în insulele grecești în perioada ianuarie — octombrie să depășească 540.000.

Totuși, numărul persoanelor care au trecut din Libia în Italia la bordul unor ambarcațiuni a fost de numai 8.500 în luna octombrie, jumătate din numărul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut.

În acest an, 140.000 de oameni au ajuns traversând Mediterana dinspre Libia în sudul Italiei, comparativ cu aproape 155.000 în perioada similară din 2014.

Săptămâna trecută, Înaltul Comisariat ONU pentru refugiați (UNHCR) a anunțat că puțin peste 218.000 de migranți și refugiați au traversat Marea Mediterană pentru a ajunge în Europa în luna octombrie, un record lunar, depășindu-l pe cel din septembrie, când s-au înregistrat aproape 173.000 sosiri.

În 2015, aproximativ 3.440 de persoane care au încercat să traverseze Mediterana pentru a ajunge în Europa s-au înecat sau au fost date dispărute, potrivit UNHCR. Majoritatea deceselor au avut loc în drum spre Italia, potrivit Organizației Internaționale pentru Migrație.

sursa: agerpres.ro


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *