Opinii și Editoriale

Frumos ningea femeia ceea…

„Ce-ar fi sa scrii toata saptamana despre lucrurile care te-au marcat sambata? Ar fi o experienta curioasa”, mi-a sugerat un amic dupa ce mi-a citit „Buna dimineata!” de ieri. Nu stiu daca rezist chiar o saptamana, dar inca de unul-doua „bonmatanuri”, vorba colegului Arcadie Gherasim, as mai gasi rezerve acumulate in sambata de 19 decembrie… Caci a fost o zi in care am revazut o alta Moldova – intinerita, entuziasta, optimista si profesionista chiar. Si am vazut-o prin oameni la fel de tineri, entuziasti, optimisti si profesionisti.

Pe unii i-am intalnit la Congresul PLDM – o mare de verde, hotarata sa aduca primavara in Moldova… Pe altii i-am descoperit la o degustare de vinuri organizata de doi dintre micii producatori (nici nu stiati ca exista?!) pe care, din fericire, ii avem in republica. Cu „Equinox”-ul lui Constantin Stratan si „Et…cetera” al fratilor Igor si Alexandru Luchianov – vinuri necunoscute (inclusiv pentru ca sunt produse in partide foarte mici), dar de o savoare pe care nici nu banuim ca s-ar gasi prin beciurile noastre – avem sansa de a intra de facto, nu doar declarativ, in galeria vinificatorilor de elita ai lumii.

Si a mai fost cineva in acea sambata care mi-a amintit – caci uitasem de-o vreme! – ca zapada ce ne-a acoperit Moldova poate fi, cu acelasi succes, un troian in care te impotmolesti cu masina, dar si o pista imaculata de pe care sa-ti iei zborul. Un zbor pentru un nou inceput. Frumos ningea femeia ceea…
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *