Actualitate

Funcționarea normală a şcolilor cu predare în baza grafiei latine din stânga Nistrului, în vizorul OSCE

Timofti a mulţumit Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa pentru „exprimarea unei poziţii ferme şi consecvente de soluţionare a conflictului transnistrean pe baza respectării suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova”.

Oficialul consideră că „acordarea unui statut special regiunii din stînga Nistrului în cadrul Republicii Moldova oferă condiţiile necesare pentru bunăstarea şi păstrarea identităţii etnice şi culturale a tuturor cetăţenilor”.

Preşedintele este îngrijorat de „acţiunile deliberate ale autorităţilor din regiunea transnistreană de tensionare a situaţiei, avînd drept scop obstrucţionarea parcursului european al Republicii Moldova”.

Şeful statului a reiterat poziţia oficială a autorităţilor Republicii Moldova cu privire la necesitatea retragerii de pe teritoriul ţării a trupelor şi stocurilor de muniţii ale Federaţiei Ruse, precum şi înlocuirea forţele de menţinere a păcii din zona de securitate de pe Nistru cu o misiune civilă cu mandat internaţional.

Şefa Misiunii OSCE a pledat pentru consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului prin includerea pe agenda negocierilor atît a problemelor politice, cît şi a celor sociale şi economice. „Respectarea drepturilor omului în regiunea transnistreană şi asigurarea funcţionării normale a şcolilor cu predare în baza grafiei latine din stînga Nistrului rămâne o preocupare constantă a organizaţiei”, a declarat Jennifer Brush.

În cadrul discuţiei, interlocutorii au făcut un schimb de opinii cu privire la ultimele evenimente din Găgăuzia.

sursa: infotag.md


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *