Economie

Funcționari ai Ministerului Economiei, cu câte patru posturi în consiliile companiilor de stat. Instituția verifică posibilele abateri

Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării investighează posibile încălcări legale în cazul unor funcționari care au cumulat până la patru funcții în întreprinderi sau companii de stat, deși limita este de trei. Cel puțin doi angajați ai ministerului au cumulat în 2026 câte patru funcții în consiliile de administrare ale unor întreprinderi de stat și societăți pe acțiuni cu participația statului.

Legea cu privire la întreprinderile de stat și un ordin ministerial din 2025 limitează la trei numărul funcțiilor simultane care pot fi ocupate de un funcionar. Reprezentanții ministerului recunosc că au luat măsuri în urma unei investigații a publicației „Europa Liberă”, care în 5 august a dat lista funcționarilor care cumulează astfel de funcții.

„A fost înregistrată o cerere de revocare a unui mandat de membru al consiliului de administrație al Î.S. Rezervația naturală «Pădurea Domnească», în vederea încadrării în limita legală de trei mandate”, se arată într-o primă măsură admisă de instituție.

Cea care a renunțat la funcția de la „Pădurea Domnească” este Ramona Niculcea. Ea este consultant principal la Direcția Juridică, structura responsabilă cu interpretarea și aplicarea legii în Ministerul Economiei.

Niculcea nu a răspuns unei solicitări prin care Europa Liberă i-a cerut, încă pe 4 august, un punct de vedere cu privire la cumulul posibil nelegal de funcții.

Jurista era la acea dată în patru consilii de administrare ale unor întreprinderi de stat: Manejul de atletică ușoară, Rezervația biosferei „Prutul de Jos”, Rezervația naturală „Pădurea Domnească” și Institutul de Geodezie, Prospecțiuni Tehnice și Cadastru.

La „Pădurea Domnească”, de unde a demisionat, era membră a consiliului de la începutul acestui an.

Reprezentanții MDED spun că nu au sesizat Autoritatea Națională de Integritate, întrucât încălcările legale nu ar fi despre nedeclararea averii sau vreun conflict de interese.

„Măsura de conformare a fost dispusă pe cale administrativă internă, în limitele competențelor ministerului”.

Potrivit declarației de avere pentru anul 2025, depusă pe 25 martie 2026, Ramona Niculcea a încasat anul trecut un salariu anual de aproape 300 de mii de lei.

Ea a ocupat și în 2025 patru funcții la diferite întreprinderi sau societăți pe acțiuni de stat (Manejul de Atletică Ușoară, Rezervația naturală „Prutul de Jos”, Institutul de Geodezie, Prospecțiuni Tehnice și Cadastru și Moldcinema). La ultima dintre ele, însă, a fost membră în consiliul de cenzori – nu în cel de administrare. Ocupă această funcție și în prezent.

Din acele funcții a încasat în jur de 150 de mii de lei, cât jumătate din salariul de la minister. În 2025, Niculcea a fost și membră a Comisiei de autorizare și disciplină a administratorilor autorizați de la Ministerul Justiției, de unde a mai încasat în jur de 20 de mii de lei.

Viorica Bejan, șefa Secția metrologie, standardizare și evaluare a conformității, cumulează și ea patru funcții administrative, pe lângă cea de la minister.

Bejan este membră în consiliul de administrare la întreprinderile de stat Centrul de Metrologie Aplicată și Certificare, Institutul de Proiectări „Indalproiect”, Întreprinderea silvo-cinegenetică și la S.A. „Drumuri Soroca”.

Legislația limitează la trei numărul de funcții din întreprinderi de stat și la cinci în societăți în care statul are peste 50% din acțiuni.

Totuși, un ordin al MDED din 13 ianuarie 2025 prevede reguli explicite pentru angajații ministerului. Mai exact: o persoana poate fi membră în maxim trei consilii de administrație ale întreprinderilor de stat și/sau societăților comerciale simultan.

Ministerul Economiei admite posibila încălcare a propriului regulament de către șefa Secției metrologie și spune că situația „se află în curs de verificare, urmând a fi dispuse măsuri de conformare corespunzătoare”.

Bejan cumulează patru funcții în companii de stat de mai mult timp. Potrivit declarației sale de avere pentru 2025, ea a fost și anul trecut membră în consiliile de administrare ale societăților menționate, inclusiv după intrarea în vigoare a ordinului MDED.

Bejan a încasat de la cele patru companii de stat 228 de mii de lei, care s-au adăugat salariului de 433 de mii de lei de la minister.

Mai mult, unele mandate, precum cel de la Indalproiect, au fost prelungite în 2025 și în 2026, după intrarea în vigoare a ordinului.

Viorica Bejan nu a dorit să comenteze situația, când Europa Liberă i-a cerut un punct de vedere.

Într-un răspuns pentru Europa Liberă, MDED a spus că 68 dintre angajații săi sunt membri în consilii de administrare ale unor companii de stat sau în organele de control ale acestora.

În medie, cei 68 de angajați cumulează peste două funcții de căciulă. Însă unii ridică media. Ludmila Ciumac și Cristina Lupea au câte șase. Victoria Blănuță, Ramona Niculcea și Ludmila Vulpe – câte cinci.

Spre deosebire de Niculcea și Bejan, cei menționați nu ocupă funcțiile doar în consiliile de administrare, ci și în cele de control sau de cenzori – ceea ce legea nu interzice.

Statul deține 141 de întreprinderi și are pachetul majoritar de acțiuni în 33 de societăți comerciale – entități în care și privații pot avea participații.

Cele mai multe mandate în aceste companii le ocupă funcționarii de la Agenția Proprietății Publice (APP). 60 de angajați ai APP dețin 219 funcții în companiile de stat. În medie, peste trei de căciulă.

După preluarea mandatului de premier, Vasile Tofan a vorbit în mai multe rânduri despre cumulul de funcții al angajaților de la stat. Pe 31 iulie, Guvernul a anunțat măsuri împotriva „practicilor de remunerare exagerată” din companiile de stat.

Consiliile de administrare ar urma să aibă cel mult trei membri, un funcționar ar putea reprezenta statul într-un singur consiliu și pentru cel mult două mandate, cu indemnizația plafonată la un salariu minim. Comisiile de cenzori ar urma să fie eliminate, „întrucât nu au demonstrat un control efectiv”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *