Gala Premiilor anuale ale Ministerului Culturii ediția 2017
Acţiunea are ca scop susţinerea şi promovarea capacităţilor creative și perfecţionarea măiestriei interpretative ale oamenilor de cultură din țară.
La eveniment au participat premianții ediției curente și invitații acestora, membri ai Guvernului, oficiali, reprezentanți ai corpului diplomic acreditat în Republica Moldova, invitați de onoare, oameni de cultură.
În cadrul festivității, Monica Babuc a specificat că prin acest eveniment, Ministerul Culturii vine să consemneze o tradiție foarte frumoasă de a face totalurile anului cultural, desemnând laureații din cele mai importante domenii ale vieții artistice, a culturii naționale. Oficialul s-a referit, la o parte din principalele realizări ale Ministerului în anul trecut, menționând înscrierea pe Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a elementului „Tehnici tradiționale de realizare a scoarței în România și Republica Moldova”, restaurarea și redeschiderea sediului central „Dadiani” al Muzeului Național de Arte al Moldovei, lansarea Proiectului de restaurare a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Căuşeni, cu sprijinul Fondului Ambasadorilor pentru Conservare Culturală al SUA ș.a., aprecizat ministrul Culturii.
Monica Babuc a afirmat că suntem un popor cu un izvor nesecat de talente și să ținem cont că aceste talente trebuie să fie puse și în slujba educării moravurilor, care altădată ne aduna împreună. „Cultura vine să emită semnalul de dragoste și de reîntoarcere la moravurile noastre frumoase”, a declarat ministrul Culturii, invitându-i pe cei prezenți să fie împreună cu artiștii care vin să ne aducă aceste sentimente.
Pe durata spectacolului, au evoluat artiștii Teatrului „Alexei Mateevici”, Margareta Nazarchevici și Nicolae Jelescu, artiștii Teatrului „Geneza Art”, Daniela Burlaca și Iurie Gologan, interpreții Cristina Scarlat, Aurelia Chirtoacă, Silvia Goncear, Valeria Pașa, Natalia Tanasiuc, acompaniați de Orchestra de muzică populară „Folclor”, a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Un moment special al evenimentului a fost executarea desenelor în nisip de către pictorița Veronica Seroveț, imagini ce au reflectat tematica evenimentului.
Laureații ediției curente sunt Alexandru Cozub și Iurie Harmelin, premiul „Valeriu Cupcea”, Mihai Cimpoi și Iulian Filip, premiul „Constantin Stere”, Petre Neamțu și Alex Calancea, premiul „Gavriil Muzicescu”, Elenei Karacențeva, premiul „Mihai Grecu”, Valeriu Jereghi, premiul „Emil Loteanu”, Ambasadei României la Chișinău, premiul „Ştefan Ciobanu”, Anastasiei Homițcaia, premiul „Petru Leonardi”, Mariei Furdui, premiul „Ion Madan”, Raisei Iaroțchi, premiul „Isidor Burdin”, Nicolae Roibu, premiul „Gheorghe Cincilei”, Valeriu Rusu, premiul „Alexandru Fedcu”.
TIMPUL.MD (V.M.)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!