Eveniment

(GALERIE FOTO) Chirtoacă: „Vreau ca figurile să rămână aici!”

Primăria municipiului Chișinău în colaborare cu Academia Națională de Șah din Moldova, la inițiativa a doi tineri, a decis să promoveze șahul în rândurile celor interesați de acest sport, și nu doar. Aceasta fiind o formă prin care în spațiul public să existe mai multă comunicare și mai mult sport.

„Amplasarea acestei table de șah este un test pentru locuitorii capitalei, pentru că în Chișinău au fost furate multe lucruri din spațiul public: echipamentele lifturilor, florile de pe bd. Ștefan cel Mare și multe altele, dar vreau ca, de această dată, tabla de șah și figurile să rămână aici”, a declarat edilul capitalei, Dorin Chirtoacă.

De asemenea, primarul general a mulțumit Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove pentru că a permis amplasarea acestei table de șah în Scuarul Catedralei și a salutat prezența protoiereului Vadim Cheibaș, secretarul mitropolitului Vladimir.

Președintele Academiei Naționale de Șah din Moldova, Mare Maestru Internațional, Viorel Iordăchescu, a menționat perspectiva acestui proiect: „E un lucru foarte frumos, pentru că aici toți copiii vor avea posibilitatea să mute aceste piese de șah, iar mai apoi să vină la noi și să învețe acest sport”.

Academia Națională de Șah din Moldova a oferit, în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat tinerilor care au contribuit la dezvoltarea șahului, o diplomă primarului general al mun. Chișinău, Dorin Chirtoacă, pentru merite deosebite în dezvoltarea și promovarea șahului.

Elena Podoleanu

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *