GALERIE FOTO // Olanda: Prima “pădure plutitoare” a fost plantată în apele portului din Rotterdam
Ideea de a planta o pădure în mijlocul mării pare cel puțin îndrăzneață, dacă se are în vedere faptul că pomii au nevoie de apă dulce pentru a supraviețui. Creșterea progresivă a nivelului global al mării nu i-a descurajat totuși pe organizatorii acestei inițiative.
Olanda este o țară care timp de decenii a făcut din controlarea mareelor o artă. O bună parte din teritoriul său se află sub nivelul mării, iar Plan Delta, o uriașă lucrare de inginerie construită pe bază de diguri și ecluze, protejează țara de inundații și de sezonul furtunilor.
Numai într-un asemenea loc se putea naște ideea de a planta "o pădure plutitoare", care a prins viață într-o dană, ce nu mai fusese folosită, din portul Rotterdam, cel mai mare din Europa. Un număr de 20 de copaci se leagănă deja în aceste ape, sfidând vântul și capriciile vremii.
Ideea originală i-a venit lui Jorge Bakker, care în 2011 a creat "In Search Of Habitus", o operă de artă care cuprindea mai mulți copaci în miniatură ce pluteau într-un rezervor de apă prin care dorea să-i facă pe oameni să reflecteze la relația lor cu natura.
Proiectul a prins contur cu ajutorul companiei Mothership care a înlocuit balizele din oțel care plutesc în Marea Nordului cu altele din material sintetic, mai ușoare. Fiecare baliză are dedesubt un rezervor cu o capacitate de 600 de litri de apă, care vor fi remplute la fiecare trei luni, pentru a aproviziona fiecare pom cu apa dulce necesară.
Previziunea organizatorilor este ca ulmii să rămână în apele portului Rotterdam timp de cinci ani. Cine știe, poate într-un viitor apropiat, "pădurea plutitoare" nu va fi doar o operă artistică, ci va deveni un plan pentru a studia reducerea consecințelor schimbărilor climatice, conchide EFE.
Agerpres
Sursa foto: Archello.com / facebook.com
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!