Gata cu sărbătorile
Organismul are nevoie de alimente pentru creşterea şi refacerea celulelor, dar şi pentru acoperirea consumurilor energetice, pentru a nu fi nevoit să-şi cheltuiască rezervele. Energia este necesară atât pentru satisfacerea funcţiilor vitale (circulaţie, respiraţie, tonus muscular, secreţie), cât şi pentru adaptarea la condiţiile mediului extern (termoreglarea).
În această perioadă, putem reveni liniştiţi la un regim de trei mese pe zi, adică un mic dejun consistent, un prânz şi o cină echilibrată. Niciodată nu trebuie să ne ridicăm de la masă atunci când simţim că nimic nu mai încape în noi, aşa cum poate am făcut de sărbători, ci trebuie să ne ridicăm după ce am gustat câte puţin din fiecare.
Să ne concentrăm pe un nou început de an, un nou început de sezon şi un mod de viaţă sănătos şi echilibrat. Dacă veţi merge la sală în această perioadă să daţi jos ce aţi acumulat de sărbători, este OK, dar data viitoare când ochii vă vor sclipi de poftă în faţa bucatelor să vă gândiţi că este mult mai simplu să fii cumpătat decât să stai veşnic stresat că iarăşi trebuie să dai jos ceea ce s-a depus din cauza abuzurilor alimentare.
Timpul Suplimentul Femeia
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!