Gazoductul care sfidează UE: Rusia şi Turcia scriu un nou capitol
Anunţul a fost făcut de ministrul turc al Energiei, Taner Yildiz. "Săptămâna trecută am luat coordonatele necesare de la Gazprom. Mai trebuie să obţinem acordurile preliminare, iar apoi vom face studiul de fezabilitate. Am putea face progrese în următoarele zile în acest sens", a explicat oficialul turc.
Prima faza a proiectului ar costă 3,3 miliarde de euro. Capaciatatea iniţială a gazoductului va fi de 63 miliarde de metri cubi, iar conducta va deveni operaţională în decembrie 2016, potrivit Gazprom.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul sau turc Recep Erdogan s-au întâlnit, săptămâna trecută, după inaugurarea Jocurilor Europene de la Baku, în Azerbaidjan.
Cu această ocazie, cei doi lideri au discutat şi despre Turkish Stream, informează un comunicat al Kremlinului.
Însă proiectul nu este văzut cu ochi buni de UE, având în vedere că statele membre încearcă să îşi reducă dependenţă de gazele ruseşti.
sursa: ziare.com