Gazoductul Iaşi – Ungheni este gata de funcţionare
Andrian Candu a declarat că lucrările la gazoductul Iaşi-Ungheni au fost finalizate în proporţie de 99 la sută. Săptămâna viitoare, contractul privind exploatarea conductei va ajunge la minister. Următorul pas este stabilirea tarifului pentru consumatori.
"Compania să depună actele şi dosarul la ANRE, să obţină licenţa pentru transportul gazului şi costul tarifului de transport. Preţul cu siguranţă este mai mic decât cel care este furnizat la ora actuală de Gazprom", a declarat ministrul Economiei, Andrian Candu.
În cadrul vizitei la Ungheni, Andrian Candu a mai discutat cu antreprenorii din Zona Economică Liberă. Reprezentanţii companiilor s-au plâns pe accesul limitat la credite.
"Accesul la finanţare, e mai dificil şi desigur şi costurile finanţărilor. Aceasta ar fi cel mai mare impediment astăzi pentru economia Moldovei", a spus agentul economic Nicolas Nicula.
"Problema este lipsa forţei de muncă calificată. Sperăm să o soluţionăm şi să găsim personal pentru ca să suplinim acele posturi vacante de care au nevoie companiile rezidente", a menţionat administratorul Zonei Economice Libere ”Ungheni Business”, Natalia Iepuraş.
Ministrul Economiei a spus că o soluţie pentru asigurarea pieţei muncii cu angajaţi calificaţi este atragerea moldovenilor plecaţi peste hotare. El a mai propus deschiderea grădiniţelor pentru copiii angajaţilor celor 35 de întreprinderi din cadrul Zonei Economice ”Ungheni Business”.
Sursa: Publika.md