Finanţe

Gazprom e “surprins” de decizia Comisiei Europene de a “BLOCA” construcția gazoductului South-Stream

"Se obişnuieşte că proiectele transfrontaliere de investiţii să fie susţinute de acorduri interguvernamentale pentru a asigura securitatea şi stabilitatea investitorilor", se arată într-o declaraţie a biroului de presă, citată de Bulgarian Telegraph Agency (BTA), relatează Mediafax.

Potrivit Gazprom, grupul rus nu este parte a acestor acorduri, ale căror texte sunt disponibile de mai mulţi ani."Iată de ce suntem surprinşi şi dezamăgiţi de temerile exprimate de Comisia Europeană abia acum, când lucrările sunt în curs", potrivit declaraţiei, care subliniază că momentul este nepotrivit, având în vedere că mai multe ţări au declarat că proiectul South Stream este de prioritate naţională.

Ţările semnatare a acordurilor cu Rusia pentru South Stream sunt Bulgaria, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croaţia şi Austria, state membre UE, precum şi Serbia, membră a Comunităţii Energiei, un acord internaţional susţinut de UE care include ţări foste comuniste din Europa de Est.

Declaraţia reprezintă o reacţie la o recomandare recentă a Comisiei Europene că acordurile interguvernamentale între Rusia şi statele UE implicate în proiect să fie renegociate astfel să respecte legislaţia comunitară.

Comisia Europeană a avertizat că va lansa proceduri de infringement împotriva ţărilor UE participante la South Stream, dacă nu vor lua măsuri pentru corelarea acordurilor interguvernamentale cu reglementările comunitare."Construcţia gazoductului va avea loc conform programului şi în conformitate cu legislaţia locală şi standardele internaţionale", a asigurat Gazprom, adăugând că problemele legate de legislaţia UE pot fi clarificate pe parcurs.

Grupul rus a încheiat un acord pentru exceptarea de la legea Third Energy Package a UE a proiectului Nord Stream, şi consideră că South Stream poate să beneficieze la rândul sau de o astfel de excepţie.Third Energy Package reglementează piaţă gazelor şi a electricităţii din UE. Legea prevede în principal separarea producţiei de energie de distribuţie şi înfiinţarea unei autorităţi naţionale de reglementare în fiecare stat membru, precum şi a unei agenţii pentru cooperarea autorităţilor de reglementare în energie.

Gazoductul South Stream va livra gaze naturale ruseşti către Austria, tranzitând Marea Neagră, Bulgaria, Serbia şi Ungaria.Proiectul este dezvoltat de Gazprom şi grupul italian Eni. Italia este unul dintre principalii clienţi ai gazelor ruseşti, importând anul trecut de la Gazprom 15,1 miliarde metri cubi de gaze, uşor peste consumul anual al României.

Pentru Gazprom, proiectul South Stream are rolul de a diversifică rutele de export către Europa. În prezent, cea mai mare parte din gazul rusesc vândut în Europa trece prin Ucraina. Disputele dintre Kiev şi Moscova privind preţul gazelor şi tarifele de transport au afectat de mai multe ori livrările de gaze către Europa, cel mai recent la începutul anului 2009.

Actionarii South Stream sunt Gazprom (50%), Eni (20%), Wintershall Holding din Germania şi EDF din Franţa (15% fiecare).

Gazoductul va avea o capacitate de 63 miliarde metri cubi pe an şi ar urmă să între în exploatare în 2015.

Sursa: mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *