CSI / RusiaInternațional

Gazprom: În 2022, exporturile de gaze rusești în afara CSI au scăzut cu 45,5%

Exporturile de gaze rusești către țări din afara unui grup de foste republici sovietice s-au prăbușit cu 45,5% în 2022, arată cifrele gigantului rus Gazprom, publicate luni și citate de agenția AFP.

Gazprom a precizat într-un comunicat că exporturile în afara Comunității Statelor Independente (CSI) au fost de 100,9 miliarde de metri cubi, comparativ cu 185,1 miliarde în 2021.

Pentru a compensa pierderile de pe piețele europene, Moscova încearcă să mărească livrările de gaze către China, o economie cu un consum mare de energie, și a accelerat acest demers.

La sfârșitul lunii decembrie, dictatorul rus Vladimir Putin a lansat exploatarea unui vast zăcământ din Siberia, care ar trebui să permită creșterea exporturilor către China. De asemenea, Rusia intenționează să construiască conducta Forța Siberiei 2 începând din 2024 pentru a aproviziona Beijingul prin Mongolia.

Luni, directorul general al Gazprom a precizat că „perspectivele de creștere a consumului de gaze în lume sunt legate în principal de Asia și, în primul rând, de China”. Miller a declarat că în 2022 livrările către Beijing au depășit cantitățile contractate „la cererea Chinei”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *