Gazprom: Nevoia Europei pentru gazul rusesc va crește
„Ponderea gazului rusesc pe piața europeană de astăzi este cea mai mare din punct de vedere istoric – 34,7%. Aproape 35% din întreaga piață europeană a gazelor naturale este gazul nostru. Dar, cel mai important, cererea de gaze rusești în Europa crește și va continua să crească”, a declarat Miler.
Amintim că Uniunea Europeană se arăta preocupată de tranzitul gazului rusesc, în contextul neînțelegerilor dintre Gazprom și Naftogaz din Ucraina.
În același timp, Naftogaz spune că încă nu a primit de la Gazprom documente care indică intențiile de a rezilia contractele de furnizare și tranzit de gaze.
„Naftogaz nu a primit încă de la Gazprom documente referitoare la intenția de a rezilia contractele de furnizare și tranzit de gaze naturale. Contractele existente nu prevăd posibilitatea încetării lor unilaterale", se menționează pe pagina companiei ucrainene.
Sursa: Realitatea.md
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!