EconomieMoldova

Gazprom nu a oferit niciun răspuns autorităților noastre: Dacă întrerupe livrările din 1 mai, 7 companii sunt gata să ne livreze gaze

Deocamdată, Gazprom nu a oferit niciun răspuns autorităților de la Chișinău, astfel livrările de gaze naturale din 1 mai sunt sub semnul întrebării. În cazul întreruperii livrărilor de gaz, Republica Moldova va cumpăra gaz de pe piață. Anunțul a fost făcut de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, în cadrul unei conferințe de presă.

„După mai multe scrisori trimise de către Moldovagaz și minister privind datoria malului drept al Nistrlui nu avem niciun răspuns până la acest moment. Până la 1 mai ar fi trebuit clarificate volumul datoriei și modalitatea de plată. Indiferent de răspunsul Gazprom, ne-am pregătit pentru orice scenariu. Una dintre măsuri este modificarea legislației privind stocarea gazelor. Peste șapte companii au aplicat și sunt gata să livreze gaz pentru țara noastră”, a declarat Spînu.

Totodată, vicepremierul a precizat că pentru luna mai, Republica Moldova stocate 24 de milioane de metri cubi de gaz stocate în sistemul de transport intern și cel al României.

„Necesarul este 45 de milioane de metri cubi de gaz. Facem economii, Termoelectrica lucrează pe păcură, astfel necesarul de gaz scade la 32 de milioane de metri cubi. În cazul întreruperii livrărilor, Termoelectrica va cumpăra gaz de pe piață. Prețurile sunt în scădere. Chiar dacă contractul cu Gazprom oferă un preț mai mic, dar diferența nu e semnficiativă. Prețurile sunt volatile”, a mai adăugat Andrei Spînu.

Precizăm că prețul de achiziție al gazului rusesc în aprilie este de 1193 de dolari mia de metri cubi – aproape identic celui de pe piața europeană. Autoritățile și Moldovagaz au cerut Gazprom-ului să extindă perioada de valabilitate a acordurilor privind auditarea așa-ziselor datorii de 720 de milioane de dolari. Solicitarea vine în contextul în care Chișinăul are termen-limită până pe 1 mai să prezinte rezultatele auditului independent. După această dată, furnizorul rus ar putea sista livrările de gaze spre Republoica Moldova, potrivit Jurnal.md.

Sursa: Jurnal.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Ioana Crețu

Ioana Crețu este o jurnalistă specializată în politică, economie și relații internaționale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *