Gazprom reduce preţurile la gaze pentru europeni. Valabil şi pentru R. Moldova?
Contactat de TIMPUL, consilierul preşedintelui consiliului de administraţie al „Moldovagaz”, Doina Deleu, a afirmat că, deşi este prea devreme să vorbim despre o eventuală micşorare a preţurilor la gaze pentru RM, nu este exclus ca şi noi să fim printre beneficiarii unei reduceri de preţ din partea „Gazprom”-ului.
„Preşedintele „Moldovagaz” a menţionat, după ultimele negocieri care s-au încheiat la 28 decembrie 2011, că "Gazprom"-ul şi-a luat o pauză până la 20 ianuarie, timp în care va preciza care va fi preţul la gaze naturale pentru RM. Astfel, mai durează încă două zile ca să ştim când va merge partea moldavă în Rusia pentru a continua negocierile”, a menţionat Doina Deleu.
În acelaşi timp, din cauza preţurilor mari la gaze naturale, dar şi a dificultăţilor economice, a scăzut cererea şi consumul de gaze, reducându-se şi numărul persoanelor fizice sau juridice care folosesc gaz.
Timpul.md (V.P.)