Timpul Local

Gazul natural n-a ajuns la Micleuşeni

 Duminică, simţind că le ajunge cuţitul la os, micleuşenenii s-au adunat la şcoala din sat pentru a decide cum să acţioneze. Iniţial, se gândeau să blocheze drumul ce leagă capitala de Nisporeni, ca să-i sensibilizeze pe guvernanţi. Mai târziu, au ajuns la concluzia că problema are mai multe şanse să fie rezolvată pe cale amiabilă. 

Discuţiile despre conectarea la conducta de gaze au început în Micleuşeni cu circa cinci ani în urmă. Atunci, au început lucrările de gazificare a unor localităţi din raionul Nisporeni. Conducta de gaze trebuia să treacă prin Micleuşeni. Oamenii s-au gândit să profite şi să aducă flacăra albastră şi în localitatea lor. Au adunat circa 2 mln. lei, transferaţi firmei care urma să efectueze lucrările de construcţie a reţelei interne. Construcţia magistralei însă era prerogativa statului. În 2007, însă, din lipsă de bani, lucrările la magistrală au fost stopate, deşi mai trebuiau construiţi 1,8 km de magistrală. 

Primarul de Micleuşeni, Leonid Ciuş, ne-a spus că de mulţi ani încearcă să ceară de la guvern banii necesari pentru finalizarea proiectului. „Am informat şi vechea, şi noua conducere despre problemele noastre, dar nu s-a găsit o soluţie. Prin 2007, din bugetul de stat au fost alocate surse financiare necesare pentru acest proiect, dar n-au fost utilizate corect”, a spus Ciuş. La rândul său, Valeriu Mariniuc, vicepreşedintele raionului Nisporeni, zice că ei au făcut tot ce le-a stat în putere. „Noi avem un interes mai mare de a duce la bun sfârşit acest proiect, pentru că, din acest motiv, patru localităţi de ale noastre nu pot fi conectate la conducta de gaze, în timp ce în raionul Străşeni – doar două. Am cheltuit 3 mln. 800 mii de lei din banii proprii la proiect, dar nici până azi guvernul nu ni i-a întors”, a menţionat Mariniuc. Nicolae Robu, preşedintele raionului Străşeni, a promis că va duce tratative cu guvernul ca în bugetul pentru 2011 să fie planificaţi aceşti bani. Iar ca lucrările să poată fi reîncepute cât mai curând, a spus că va încerca să convingă executivul să le dea o scrisoare de garanţie precum că aceşti bani vor fi alocaţi. 
Indiferent cine este la conducerea ţării, oamenii aşteaptă ca şi localitatea lor să fie conectată la conducta de gaze. Mulţi dintre ei au dat pentru aceasta economiile de-o viaţă. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *