Război

George Damian: Ucrainenii au spulberat frontul rusesc la nord de Izium și amenință să răstoarne tot frontul din regiunea Donețk

Ieri forțele ucrainene au înaintat la nord de Izium până la râul Oskil și practic au tăiat toate legăturile nordice ale orașului Izium. Acest oraș este punctul nordic al ofensivei ruse împotriva aliniamentului Sloviansk – Seversk – Bahmut pe care rușii încearcă de aproape o lună să-l străpungă. Ucrainenii din Sloviansk au atacat ieri în direcția Lîman – ceea ce izolează orașul Izyum dinspre sud. Se pare că atacul ucrainean din regiunea Herson a atras acolo mai multe forțe rusești de pe frontul din est, ceea ce a făcut posibilă această înaintare surprinzătoare a ucrainenilor de cca 50 km în doar câteva zile.

Dacă ucrainenii recuceresc orașul Izium în zilele următoare și coboară spre sud de-a lungul râului Doneț vor putea ataca flancul drept al trupelor ruse din regiune, existând posibilitatea recuperării teritoriilor ocupate de ruși în estul Ucrainei. Natura luptelor din Ucraina s-a schimbat peste noapte, de la un război pozițional la manevre în adâncime, existând posibilitatea ca grupări mari de trupe ruse să fie înconjurate și capturate.

Ultimele informații arată că trupele ucrainene au ajuns inclusiv în sud-estul orașului Izium la Oskol și că ar fi început atacul asupra orașului.


George Damian

George Damian este ziarist din anul 2001. A scris sau încă scrie pentru ZIUA, Deutsche Welle, Puterea, Magazin Istoric, Historia, Times New Roman, Timpul - Chișinău, Adevărul și moldNova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *