Internațional

George W. Bush, mulțumit că a invadat Irakul

„Sunt mulţumit de modul în care această decizie a fost luată. Cred că îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein era decizia bună nu doar din punctul de vedere al securităţii noastre, ci şi pentru a le da irakienilor posibilitatea de a trăi într-o societate liberă", a declarat fostul preşedinte pentru ABC News.

„Însă istoria va judeca acest lucru, iar eu nu voi mai fi acolo să văd”, a adăugat Bush. „În ceea ce mă priveşte, dezbaterea este închisă. Am făcut ceea ce am făcut. În definitiv, istoricii sunt cei care vor judeca această decizie”, a continuat fostul şef de stat.

Invazia americană, justificată în 2003 prin ameninţarea unor arme de distrugere în masă care nu au fost găsite niciodată, a condus rapid la îndepărtarea de la putere a lui Saddam Hussein, însă americanii s-au confruntat, ulterior, cu o insurecţie prelungită.

Susţinătorii lui George W. Bush insistă asupra faptului că acesta a oferit posibilitatea irakienilor să trăiască în libertate, în timp ce criticii săi subliniază că Irakul continuă să se confrunte cu violenţe până în prezent.

Preşedintele Barack Obama, care a retras ultimele trupe americane din Irak la sfârşitul lui 2011, a asistat, joi, alături de toţi ceilalţi foşti preşedinţi americani în viaţă, la inaugurarea Centrului George W. Bush.

AFP

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *