Politică

Gestul Moldovei care ar putea stârni furia Rusiei

Premierul Vlad Filat a declarat marți că există norme legale care trebuie respectate în luarea unei asemenea decizii. „Vom analiza toate aspectele și vom decide dacă este cazul sau nu să decretăm doliu național în această zi”, a afirmat prim-ministrul moldovean.

Primăria Generală a municipiului Chișinău a anunțat deja luni că va susține această inițiativă și că, în 16 mai, va arbora tricolorul în bernă la sediul instituției.

Discuţiile pe tema zilei de 16 mai au loc chiar în momentul în care Vladimir Putin s-a întors la preşedinţia Rusiei.

Într-un decret prezidenţial privind "Măsurile care trebuie aplicate pentru politica externă a Federaţiei Ruse", Putin afirmă că Moscova va continua politica de dezvoltare a cooperării cu ţările din Comunitatea Statelor Independente (CSI) în domeniile social, economic, umanitar şi al aplicării legii, potrivit Mediafax.

Decretul subliniază consolidarea Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă şi îmbunătăţirea mecanismelor pentru a răspunde provocărilor actuale şi ameninţărilor, precum şi potenţialul său de garantare a păcii.

Rusia va continua să caute soluţii pentru rezolvarea diferendului transnistrean pe baza suveranităţii, integrităţii teritoriale şi statutului neutru al Republicii Moldova, prin stabilirea unui statut special pentru Transnistria, adaugă decretul.

Sursa: Realitatea.net 


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *