Gheorghe Cavcaliuc, internat în spital
În unele cercuri poliţieneşti se vorbeşte despre faptul şeful-adjunct al IGP şi-ar fi asumat decizii prea importante în ultimele trei săptămâni, motiv pentru care Alexandru Pânzari, la revenirea în ţară, l-ar fi "taxat" şi l-ar fi trimis în "concediu forţat". Se pare însă că informaţiile au fost răspândite de persoane rău-intenţionate întrucât realitatea ne spune altceva: Cavcaliuc are probleme de sănătate.
„Nu este adevărat, relaţiile noastre nu s-au răcit. Lucrăm în echipă, iar deciziile dumnealui au fost coordonate cu mine chiar dacă nu eram în ţară. O parte dintre ele îmi aparţin. Repet: între noi nu pot fi relaţii reci. Noi ori lucrăm, ori nu lucrăm!”, ne-a declarat Alexandru Pânzari, precizând că Cavcaliuc nu se află în concediu forţat, ci este internat la spital.
Am încercat să aflăm detalii despre sănătatea colonelului, de la şefa Spitalului MAI, dar aceasta a invocat protecţia datelor cu caracter personal.
„Vă pot confirma doar că ieri domnul Cavcaliuc a fost internat şi se va afla la noi până starea lui de sănătate se va ameliora. Alte detalii nu vă pot da din păcate”, ne-a declarat Marina Tataroi.
Într-un final l-am găsit şi pe Gheorghe Cavcaliuc, ce-i drept – abia atunci când i-am aflat un alt număr de telefon decât cel pe care ne răspundea până acum.
„Da, sunt internat, dar asta e un aspect legat de viaţa privată”, ne-a spus scurt Cavcaliuc.
După mai multe întrebări insistente, dânsul ne-a spus în cuvinte la fel de puţine că ar fi ajuns la spital din cauza regimului alert de muncă şi a unui mod de viaţa nesănătos.
„Voi fi externat atunci când vor decide medicii că nu mai am nevoie de supravegherea lor. Vă pot spune doar atât: internarea nu suferea amânare”, a conchis şeful-adjunct al Poliţiei Naţionale.
Gheorghe Cavcaliuc are 33 de ani, vârstă la care deţine deja gradul de colonel. O preluat funcţia de şef adjunct al IGP pe 12 septembrie, 2014 şi este divorţat.
La sfârşitul lunii iunie, Gheorghe Cavcaliuc a suspendat prin ordin mai mulţi angajaţi ai Inspectoratului de poliţie Râşcani, o parte dintre ei fiind ulterior reţinuţi şi arestaţi pentru neglijenţă în ancheta unui dublu omor comis la mijlocul aceleiaşi luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!