Gheorghe Cojocaru noul director al Institutului de Istorie

Alături de Cojocaru, funcţia a fost disputată şi de prof. univ. Anatol Petrencu, care este şi vicepreşedintele Mişcării „Acţiunea Europeană”. După ce la 9 iulie colectivul, cu majoritatea de voturi, a optat pentru Cojocaru, astăzi Secţia socio-umanistă a AŞM a confirmat acest vot consultativ. Dr. conf. univ. Gheorghe Cojocaru a acumulat 18 voturi, iar dr. prof. univ. Anatol Petrencu 10 voturi. Procedura de alegere a directului Institutului se va încheia cu confirmarea acestui rezultat (un act formal) de către Asambleea Generală a AŞM.
Precizăm că Institutul de Istorie este condus de interimari din 2006, când la conducerea a fost adus Alexandru Burian. După el au urmat Ion Jarcuţchii, Sergiu Musteaţi şi din nou Ion Jarcuţchii.
În aceeaşi şedinţă a Secţiei socio-umaniste, Aurelian Dănilă a fost ales noul director al Institutului Patrimoniului Cultural. Contracandidatul său Valeriu Cavruc, fostul director al aceste instituţii, a acumulat cu un vot mai puţin, 15 voturi contra la 14. Aurelian Dănilă a fost anterior viceministru al Culturii, viceministru de Externe, director la Teatrul Naţional de Operă şi Balet şi preşedinte al Uniunii Teatrale din Moldova.