Actualitate

Gheorghe Papuc a fost dat în căutare naţională

Gheorghe Papuc a fost condamant la 4 ani de închisoare pentru violenţele din 7 aprilie, însă în ziua pronunţării sentinţei, fostul ministru de Interne a plecat din sala de judeta a Curţii de Apel, fără a fi oprit de oamenii legii.

Din anul 1997 și până în prezent, Gheorghe Papuc a fost acuzat de către presa de opoziție din Republica Moldova de mai multe încălcări ale legislației și de acțiuni imorale, cum ar fi corupție, delapidare, fraudă, deturnare de fonduri etc. Printre aceste acuze aduse lui Gheorghe Papuc menționăm următoarele:

Majorări neîntemeiate de salarii în calitatea sa de comandant al Brigăzii de Poliție cu Destinație Specială “Fulger. Un control financiar intern efectuat în aprilie 2000 a constatat că prin actiunile comandantului Papuc, în perioada mai–decembrie 1997, statului i s–a adus un prejudiciu de 360.000 lei, prin majorarea soldelor.

Dispariția de acte contabile și salarizarea unor persoane care nu figurau pe listele de personal ale aceleiași Brigăzi. Controlul financiar intern din aprilie 2000 a constatat că, în perioada 1995–1997, la Brigada cu destinație specială "Fulger", 10 persoane care nu figurau pe listele de personal își ridicau regulat salariul, aducând astfel un prejudiciu instituției de 137.400 de lei. Controlul financiar nu l-a putut învinui, deoarece ulterior o parte dintre documentele contabile pe anii 1995–1997 au dispărut.

Dublarea salariilor, prin acordare de prime suplimentare. Astfel, în perioada februarie 1998 — decembrie 1999, conducerea Brigăzii "Fulger" și–a atribuit prime și stimulente, ridicând lunar câte doua retribuții de pe liste diferite.

Furt din rația soldaților. În perioada 1997-2000, au avut loc delapidări de fonduri și la capitolul achiziția produselor alimentare pentru Brigada "Fulger".
În baza acestor concluzii, în anul 2000 i s-a deschis lui Gheorghe Papuc un dosar penal, în calitate de probe servind rezultatele controlului respectiv. Prejudiciul calculat s-a ridicat conform raportului comisie de control la suma de 360.000 lei. Dosarul nu a fost soluționat nici până în prezent, nici una dintre persoanele cu funcții de răspundere acuzate de aceste delapidări nefiind sancționată.

O altă acuzație i s-a dus în anul 2005 de către mass-media din Republica Moldova conform căreia, ministrul Papuc și–a dobândit actele de studii superioare prin acte de corupție, diploma sa universitară fiind falsă. Ministrul Papuc nu a prezentat niciodată presei actele sale de studii, refuzând să comenteze.

Un alt scandal a izbucnit imediat după ce, la 9 octombrie 2006, maiorul de poliție Constantin Domnișor și familia sa au devenit ținte ale unei tentative de asasinat în urma unei explozii cu grenadă. Domnisor afirmă că tentativa a fost organizată în urma deconspirării de către acesta a unor ilegalități comise de Ministerul Afacerilor Interne la repartizarea de locuințe pentru ofițeri. El a afirmat că atunci când a insistat să obțină un apartament de la stat, a descoperit că pe numele său fusese deja repartizată o locuință. Maiorul declară, că după aflarea de către el a acestor informații, a fost amenințat cu răfuiala chiar de ministrul de Interne, Gheorghe Papuc.

sursa: protv.md/timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *