Când ne-a trecut pragul redacţiei, parcă nu-l mai recunoşteam. Ne-a spus că anul acesta împlineşte 50 de ani de activitate pe scena Teatrului „Luceafărul”. Voia să monteze cu această ocazie un spectacol, însă… nu i-a mers.
Maestrul ne spune că aşa a păţit şi la vârsta de 50 de ani. „Pe atunci eram directorul Teatrului „Luceafărul”. Doream să renunţ la funcţia de director şi să rămân actor de rând. Împreună cu Maria Doni am ales pentru montare piesa „Îmblânzirea scorpiei” de W. Shakespeare, în regia lui Bogdan Ulmu din Iaşi. Am lucrat la ea o lună de zile. Trebuia să ieşim în scenă. Ne-am sfătuit pe cine să-l aducem în locul meu în calitate de director şi ne-am oprit la Mihai Fusu. Acesta a fost acceptat şi de Ministerul Culturii. Însă el a spus că nu-i nevoie de un asemenea spectacol şi l-a scos din repertoriu”, ne povesteşte amărât Gheorghe Pârlea.
ectacol. A găsit o piesă extraordinară – „Morcovi pentru împărat” de dramaturgul ceh Jiri Hubac. „E vorba de ultimele zile ale lui Napoleon, când se afla pe Insula Sfânta Elena. În linii mari, e vorba despre mari oameni de stat, de care adeseori depinde soarta celor de rând”, ne explică actorul. Piesa a găsit-o la Moscova. Timp de două luni de zile a tradus-o în limba română, consultându-l pe Urschi, după care a prezentat-o la Teatrul „Luceafărul”. „Piesa a fost citită şi de ministrul Culturii, Boris Focşa, care i-a dat undă verde. Le-a plăcut mult şi actorilor. Până la urmă, directorul artistic al teatrului, Stela Focşa, mi-a spus că teatrul intră în reparaţie. M-a sfătuit s-o montez în altă parte. Peste puţin timp am suportat un infarct şi am renunţat la spectacol”, afirmă Gheorghe Pârlea.
Mai târziu a vrut să facă, împreună cu Gheorghe Urschi, un program de scheciuri la Palatul Naţional. „Urschi însă a avut un ictus şi acum se află într-o stare gravă la o clinică din Tel Aviv, Israel. Fără el nu îndrăznesc, pentru că baza spectacolelor trebuia să fie scheciurile lui Urschi…”.
În lipsa lui Urschi, a avut două spectacole la Sanatoriul „Codru” din Călăraşi. În unul a evoluat împreună cu Ala Menşicov şi Aura, iar în celălalt – cu interpreţii Valentin şi Dumitriţa Dragomir. „În rest, n-avem concerte. Satele noastre sunt pustii, iar lumea rămasă – nespus de săracă”, afirmă distinsul artist.
„Ultimul meu succes a fost „Scrisoare către celălalt tărâm”, un videoclip de Margareta Reabcov, în care îi pomenesc pe marii artişti dispăruţi”, ne zice actorul ghinionist.
Acum, ajutat de fiică-sa, care e director de firmă, şi-a construit o casă. „Mi-am făcut şi un vin bun. Am un beci de toată frumuseţea. Mai pregătesc o saună şi un mic bazin. Pe scurt, mă ocup de gospodărie”, ni se confesează el.
Gheorghe Pârlea s-a născut pe 6 mai 1944, la Vărăncău, Soroca. În octombrie 1961 este angajat la Teatrul „Luceafărul”. Aici profesoară de canto i-a fost Maria Bieşu, iar de măiestrie artistică – Vera Mereuţă. „Mă mândresc că sunt discipolul Mariei Bieşu. Ea m-a învăţat să interpretez cântecul „Tinerel m-am însurat”, ne spune, de astă dată mai vesel, Gheorghe Pârlea… Mai târziu, a absolvit Institutul Teatral „A. Lunacearski” din Moscova, după care s-a întors în teatru. Acum aici are un singur rol – în spectacolul „Testamentul” de Gheorghe Urschi…
