Ghimpu ar vrea ca liderii AIE să fie ca NEMȚII

Pe langa faptul ca această aniversare a fost una foarte frumoasă și cu multă lume, un lucrul care m-a impresionat foarte mult a fost unitatea celor ce guvernează împreună Germania, este vorba de unitatea dintre Uniunea Creștin Democrată(CDU) și Partidul Liberal Democrat(FDP). Despre această unitate a vorbit președintele FDP, Philipp Rösler în cuvântarea sa de mulțumire pentru felicitările aduse. Analizați și voi dragi prieteni vorbele spuse de Philipp Rösler: “Eu și cu Dmn Merkel și noaptea ne telefonăm, indiferent de oră, dacă apare o problemă ce necesită rezolvare. Avem o colaborare foarte bună și îi mulțumesc doamnei cancelar și tuturor colegilor din uniunea creștin democrată cu care guvernăm împreună țara noastră Germania”.
Mie, și cred că nu numai, dragi colegi din Alianța pentru Integrare Europeană nu ne rămâne decât să-i invidiem pe colegii noștri din alianța de guvernare a Germaniei.
O bucurie imensă am aduce cetățenilor noștri, dragi colegi de alianță, dacă am fi urmat exemplu lor, fiindcă în discuțiile de ieri ne-am amintit că prietenii din Germania, pentru a ne ajuta cum se formeză și activează o alianță, ne-au dat acordul dintre partide care formează o coaliție de guvernare a Germaniei. Merită să ne amintim că de-a lungul timpului, Germania a fost guvernată nu de către un singur partid, ci de o guvernare în coaliție.
ghimpu.wordpress.com