Rămâne fapt că președintele liberalilor moldoveni este un personaj important al vieții politice autohtone, datorită unor anumiți factori și în ciuda altora. Activitatea sa a avut un impact major asupra mișcării de eliberare națională, asupra vieții politice, dar în primul rând, asupra societății. El este unul dintre cei mai longevivi lideri socio-politici din republică, alături de Ion Hadârcă și Vladimir Voronin, păstrând proporțiile efectelor pe care le-a avut fiecare de-a lungul scurtei noastre istorii statale.
Exponent al unui segment social cu aspirații naționale și europene, acesta a reușit de fiecare dată să se replieze și să-și mențină statutul de persoană publică, având un parcurs relativ stabil, în primul rând datorită ambiției și coerenței sale în mesajele pe care le-a transmis. Afirmarea valorilor naționale, independența față de politica asertivă a sovieto-rușilor, rezistența la compromisuri rușinoase, dar și tonul tranșant al tuturor acestor mesaje, metaforele întortocheate, inițiativele hei-rupiste, acțiunile autoritariste, tendința de antagonizare a toate și a tuturor, au contribuit la crearea unei proiecții publice de personaj extravagant, încăput perfect în gura lumii.
Dincolo de imagine, însă, rămân faptele în calitatea sa de om de stat cu diverse funcții și al căror șir nu-l voi relua. Fiecare dintre politicienii noștri au fapte bune și rele, în calitatea lor de demnitari, dar nu toți și-au propus, respectiv n-au făcut, gesturi de natură să le reducă șansele de a fi iubiți de tot poporul. Atât Filat, cât și Lupu, au încercat mereu să-i împace pe toți și toate: și pe europeniști și pe putiniști, și pe românii moldoveni și pe rusofonii șovini, și dezvoltarea și degradarea, și democrația și comunismul. Or așa ceva nu se poate. În schimb, ambii (și nu doar ei) pot spune oricând orice, argumenta orice și transmite orice fel de mesaje, fie la Moscova, fie la Bruxelles, fie la sat, fie la oraș, fie la o întâlnire cu muncitorii dintr-o fabrică, fie la o întâlnire cu intelectualii. Totul ține de ceea ce ți-ai propus de la bun început. Simplificat, dacă vrei putere de dragul puterii, îți faci sau preiei un partid, îi transmiți fiecărui alegător mesajele pe care vrea să le audă și devii popular. În fiecare partid există oameni care nu aderă la asemenea principii politicianiste, dar nu fiecare partid este condus de un asemenea om. Iar asta contează.
La fel contează și contextul. Presupun că tocmai acesta l-a determinat pe Mihai Ghimpu să aibă acea răbufnire total neinspirată din cadrul emisiunii În Profunzime, care a inflamat publicul, dar mai ales sateliții mașinăriei create de omul politic Filat și care au reacționat imediat, utilizând în spațiul public insulte cel puțin la fel de grave precum a folosit Ghimpu în emisiunea protevistă. E loc să ne întrebăm, așadar, ce legitimitate are dojana, dacă dojenitorii se poartă mai rău decât cel dojenit. Și-n public și-n privat, din câte bine se știe despre unii. Mă aștept de fiecare dată la reacții echilibrate și obiective, dar mai mereu rămân dezamăgit, văzând că spațiul mediatic își umflă valurile, scoțând la suprafață cele mai abjecte opinii și formulări. Oare-i bucură cu ceva faptul că în timp ce Ghimpu are uneori un comportament nepotrivit pentru un om de stat, atât în privat, cât și în public, ceilalți politruci demagogi își propun și reușesc să-și mențină masca decenței doar în public? Mai curând ar trebui să-i sperie o asemenea stare de fapt.
Trist este că grosul acestor opinii și formulări le-am văzut pe Jurnal, un trust care până mai dăunăzi promitea mult, iar astăzi a ajuns să fie obsedat de existența unui singur om care, sigur, merită criticat, dar nu cu prețul dezamăgirii cititorilor românofoni și europeniști. Adică, atunci când publici frământările unor indivizi creați de portalurile deținute de membri PCRM, când promovezi oameni care organizează conferințe ”științifice” despre ”eliberarea sovietică și rumâno-fasciști”, nu poți să câștigi nimic; nici măcar bani, pentru că pierzi audiența câștigată inițial.
Însă ce m-a dezamăgit cel mai mult a fost reacția celei care a participat alături de Ghimpu în acea emisiune. Jurnalista a publicat a doua zi un material plin de resentimente, într-un registru sexist și degradant, făcând apel la ”cocoșei” și ”sucit de gât”. Nu-mi dau seama de ce a ales jurnalista să adopte o asemenea atitudine, în loc să rămână la înălțimea jurnalistei echilibrate din emisiunea de luni. Mai mult, ziarul pe care-l reprezintă a revenit joi cu un reproș către Ghimpu, în care-i cerea să-și ceară scuze și de la Filat. Din nou, mai bine tăceau.
Ei bine, se pare că ne merităm unii pe alții. Noi pe politicieni, politicienii pe noi, jurnaliștii pe șefii de partide și șefii de partide pe jurnaliști.
Și totuși, Mihai Ghimpu și-a cerut scuze pentru acuzele lansate în adresa jurnaliștilor care nu o merită; atât pentru ton, cât și pentru mesajul propriu-zis. Și bine a făcut, era singura cale. Iar scuzele-n politica noastră plină de îngâmfare sunt un lucru rar și de apreciat. Prin umare, exagerările, reproșurile, comparațiile cu Voronin și Muruianu sau cu prevestiri apocaliptice despre sfârșitul carierei celui mai longeviv actor, s-ar cădea să se tempereze. Pentru că scena încă-l mai ține, iar spectatorii încă-l mai vor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
